N ăscut pe 27 august 1942, a murit pe 14 august 2005. Avea 63 de ani…

De la Câmpulung la Vale…
PETRE LIBARDI a început să joace fotbal acum 65 de ani, la Minerul C-lung Muscel, între 1956-1961. A plecat la Dinamo (F.C.Argeș) Pitești unde a evoluat în ediția 1961-1962, când piteștenii au retrogradat, acesta transferându-se la Jiul, tot în Divizia „B”. Va rămâne la Jiul vreme de 12 campionate, până în 1975, marcând cea mai bună perioadă din istoria Jiului.
DIN CUPA ROMÂNIEI ÎN CUPA CUPELOR
Dincolo de cele 238 de meciuri în Divizia „A” și cele 47 goluri marcate, imediat după promovarea Jiului din 1966, echipa se impune pe plan național. În 1972 va juca o finală de Cupa României (0-2 cu Rapid București), pentru ca în 1974 să câștige trofeul (4-2 cu „Poli”Timișoara). În toamna lui 1974 Jiul va juca în Cupa Cupelor, 0-3 și 2-0 cu Dundee United din Scoția. Este perioada în care Petre Libardi (care va juca și în Naționala U.23 și cea de seniori a României) se impune ca lider de echipă, jucătorul cu tact, clarviziune, dăruire.
Va juca ultimul meci pe 29 iunie 1975, „U”Cluj-Jiul 2-1.
Antrenorul
După 1975 a antrenat la Victoria Călan, Minerul Lupeni, A.S.Paroșeni Vulcan, după 1980 doar la Jiul Petroșani, în calitate de președinte sau antrenor, până în 1990, când a abandonat activitatea profesională.
In memoriam, un stadion îi poartă numele În anul 2019, la aniversarea a 100 de ani de la înființarea clubului „Jiul”, administrația locală Petroșani a pus în practică ideea de a numi stadionul din Lunca Jiului „Petre Libardi”. Cetățean de Onoare din 2001, Petre Libardi își are locul său de maximă importanță în istoria Jiului.