2 021, un alt an greu, marcat de pandemie fără de sfârșit. Și cu toate astea, sportul a mișcat câte ceva. Să trecem în revistă 12 momente, pentru fiecare lună din anul care a trecut.

Ianuarie 2021
Burleanu la Petroșani
Spre finalul lunii ianuarie, președintele FRF, Răzvan Burleanu însoțit de directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, au vizitat noul teren, aflat în lucru, la Complexul Sportiv ”Petre Libardi” din Petroșani. Ei au fost însoțiți de primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi.
Februarie 2021
Sesiunea de la Uricani
Orașul Uricani a fost gazda unei sesiuni de lucru a AJF Hunedoara, în care au fost abordate o serie de aspecte legate de reluarea competițiilor în pandemie, de activitatea juniorilor, fiecare club din liga a IV-a Hunedoara fiind dotat cu camere video pentru înregistrarea meciurilor de fotbal.
Martie 2021
Jiul începe returul
Revenită în liga a III-a după șapte ani, Jiul Petroșani se ”agață” de orice punct. Reușește în martie 0-0 la Măgura Cișnădie și cu Gaz Metan II Mediaș, pierde însă la CSM Deva cu 0-2 și se menține pe locul 8.

Aprilie 2021
Un vicecampion național
Sportiva Daria Căciulan, junioară în lotul de sanie a CSS Petroșani (antrenor prof. Alina Rotaru), reușește un loc 2 în Campionatul Național de la Miercurea Ciuc, la sanie, la starturi pe gheață.
Mai 2021
Ioan Danciu,
drum spre stele…
Una din marile personalități ale sportului Văii Jiului, un om cu farmec și pitoresc deosebit, fostul arbitru de fotbal Ioan Danciu, încetează din viață la vârsta de 69 de ani. O veste care a întristat întreaga lume a fotbalului românesc.
Iunie 2021
Știința Petroșani, campioana turului DNS la rugby
Un parcurs excelent, cu numai o singură înfrângere, echipa de rugby termină pe prima poziție turul Campionatului Național la rugby (liga secundă), anunțând o toamnă rodnică pentru retur.

Iulie 2021
Start cu o nouă cabină
Noul start al ligii a III-a la fotbal găsește stadionul ”Petre Libardi” din Petroșani dotat cu o nouă cabină de transmisie amplasată lângă băncile de rezerve, pentru a facilita contactul cu informația. În plus, o nouă instalație de sonorizare, la înalte standarde.
August 2021
Start la rugby în 7 și la Cupa de Vară ”Măgura Pui”
Știința Petroșani atacă în forță, la rugby în 7, noul campionat, 50-7 cu Sportul Studențesc București, în timp ce în comuna Pui începe a 19-a ediție de fotbal a Cupei de Vară ”Măgura Pui”.
Septembrie 2021
Știința Petroșani la ”Mondiale”
și campioană la rugby
La Omis în Croația a avut loc a 4-a ediție a Cupei Mondiale la Handbal Veterani (MHWC), cu participarea unor echipe din zece țări, printre care și Alpha RO HC. Echipa a obținut locul 5 în final. La rugby în 7, Știința Petroșani a câștigat campionatul național cu un avantaj de două puncte înaintea celor de la RC Bârlad.
Octombrie 2021
Trei pe podium
Luptătorii de la CSS Petroșani (Claudia Mantog, Simina Mantog, Ianis Monete) au reușit medaliile de aur, argint și bronz la Campionatul Național de Juniori IV.
Noiembrie 2021
Recordul lui Mazilu
În etapa a 13-a a meciului Jiul – Viitorul II Tg. Jiu (5-0) în liga a III-a la fotbal, jucătorul Mazilu a stabilit un record al campionatului, marcând patru goluri.
Decembrie 2021
Anul Științei
După ce câștigase titlul național la rugby 7, echipa Știința Petroșani termină en fan fare sezonul 2021, câștigând al 5-lea titlu al Diviziei Naționale Seniori! ”Suntem o echipă frumoasă și puternică” preciza rectorul Universității din Petroșani, prof. Univ. Dr. Ing. Sorin Radu.
PAGINĂ REALIZATĂ DE GENU TUȚU