Vrem să credem că multitudinea şi diversitatea activităţilor desfăşurate în cadrul Societăţii Antreprenoriale Studenţeşti SAS-UPET nu mai reprezintă pentru mulţi o întâmplare, ci o dovadă a implicării şi iniţiativelor manifestate de studenţii, masteranzii şi absolvenţii noştri, dar şi a cadrelor didactice.
Premiile şi distincţiile primite cu ocazia diferitelor manifestări ştiinţifice, ateliere antreprenoriale, gale şi alte evenimente dovedesc că munca acestei “mici familii” cunoaşte preţuire dincolo de “dealul Institutului” în rândul mediului de afaceri local şi regional, în rândul comunităţii Văii Jiului, dar şi a altor centre universitare din ţară.
Dedicarea şi profesionalismul membrilor SAS-UPET pot fi deasemenea “cuantificate” şi prin proiectele câştigate pe baza fondurilor de dezvoltare instituţională acordate de Ministerul Educaţiei prin CNFIS: 3 la număr, de-a lungul a trei ani consecutivi – 2017, 2018 şi 2019.
2020 – un nou an, un nou proiect depus, un nou proiect câştigat ! Alege iniţiativa ! Alege implicarea ! Alătură-te SAS-UPET este proiectul ce va sta la baza activităţii Societăţii Antreprenoriale Studenţeşti din Universitatea din Petroşani pe parcursul a 8 luni.
Obiectivele proiectului vizează: stimularea potenţialului creativ în materie de antreprenoriat, creşterea încrederii în abilităţile antreprenoriale, sprijinirea iniţiativelor antreprenoriale studenţeşti, dar şi cunoaşterea mediului de afaceri local şi regional. Chiar dacă în acest an o serie de activităţi se circumscriu conceptului de Think Green, tematica antreprenoriatului verde nu limitează sfera preocupărilor şi iniţiativelor, ci doar le canalizează, fără a acapara monopolul. Activitatea studenţilor provenind de la programe de studii diferite, a reprezentat un impuls pentru constituirea de celule antreprenoriale în care cunoştinţele  multidisciplinare sunt de natură să stimuleze idei de afaceri cu reale şanse de succes, într-un spaţiu echipat adecvat  necesităţilor şi denumit, credem sugestiv – Student Permanent Coworking. Atelierele antreprenoriale, workshop-urile,  concursurile de  Pitch Session, seara de lectură, participările la competiţii organizate de alte centre universitare, activităţile de mentorat sunt doar câteva dintre activităţile asumate şi în acest an prin proiect. Şi pentru că, aşa  cum s-a dovedit în anii anteriori, asumarea unor  activităţi noi, dar şi deja familiare, nu au generat reticenţă sau rutină, ci doar entuziasm şi  pasiune, dorim să urăm succes echipei de  proiect şi tuturor  membrilor SAS, iar  celor care doresc să se alăture acestora să dea dovadă de iniţiativă şi implicare.