Sistemul medical, prioritar pentru primarul Lucian Resmeriță

O ferirea unor servicii medicale de cea mai înaltă calitate pacienților care ajung la Spitalul municipal din Lupeni este una din prioritățile primarului Lucian Resmeriță.

Alături de conducerea Spitalului municipal și întreg corpul medical se caută, în permanență, cele mai optime soluții pentru ca actul medical să fie realizat la cele mai înalte standarde.
În plus, unitatea medicală va beneficia și de fonduri europene pentru dotarea cu aparatură medicală, în contextul
pandemiei de coronavirus.
”Noi am reușit să dotăm tot ceea ce a însemnat UPU, tot ceea ce înseamnă zone de intrare. Avem o aparatură foarte bine întreținută și este necesară pacienților. Reușim să aducem și medici noi. Vrem să dotăm cât se poate de mult din punctul de vedere al calității umane. Încercăm să aducem cât mai mulți profesioniști. Combinăm foarte bine experiența medicilor care sutn de 30 de ani în spital, cu experiența medicilor mai tineri. Nu există un conflict. Există dispute de idei, ceea ce e foarte bine pentru că înseamnă că avem concurență, iar concurența duce la progres. Avem un ATI-ist nou, din luna
decembrie. Facem eforturi ca să ținem ștacheta cât mai sus. Am reușit să obținem o
sumă mare în ceea ce privește investițiile pentru ATI și suntem în licitație. Se lcurează la evaluare. Nu am mers pe prețul cel mai mic, ci am mers pe calitatea cea mai bună. Trebuie să avem aparatură de top”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Fondurile europene sunt cheia dezvoltării, este opinia primarului din Lupeni, care și-a propus să acceseze fiecare leu pus la dispoziția României de Comisia Europeană. Edilul are în plan realizarea unui nou corp la spitalul din
localitate, pentru a rezolva
astfel și problema circuitelor.
”Pentru mine, spitalul va însemna un punct principal pentru atragerea de fonduri europene. Îmi doresc să avem un corp nou, ca să rezolvăm problema circuitelor”, a mai spus primarul.
Atragerea de noi medici și deschiderea de noi secții este o altă prioritate a conducerii unității medicale și a lui Lucian Resmeriță. Se fac eforturi pentru a găsi medici specialiști dornici să profeseze la unitatea medicală din Lupeni.
”Îmi pare rău că nu avem secție de cardiologie și neurologie. Sunt două chestiuni pe care mi le doresc. Le avem în organigramă, putem să angajăm. Am scos postul de cardiolog cel puțin de 5 ani în trei ani, dar din păcate nu am reușit să atragem niciun medic. Îmi doresc ca cetățenii care vin în spitalul municipal din Lupeni să beneficieze de servicii medicale de cea mai înaltă calitate. Vrem să achiziționăm un RMN, dar și un medic care să îl folosească”, a mai subliniat Lucian Resmeriță.
Sunt sute de pacienți din afara județului Hunedoara care au fost tratați de diferite afecțiuni la Spitalul Municipal din Lupeni.
Monika BACIU