M arți, administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, și directorul general al SC Apaprod SA Deva, au avut o întâlnire cu reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene pentru a analiza stadiul proiectului de reabilitare a rețelelor de apă și apă uzată din județul Hunedoara. Este vorba despre un proiect regional finanțat în cadrul programului POIM, care vizează sistemele de alimentare cu apă și canalizare din județul Hunedoara, aflate în aria de operare a SC Apaprod SA Deva și care vor face obiectul unui amplu și necesar proces de reabilitare și extindere. Astfel, populatia din 203 localități (în 38 de unități administrativ teritoriale) va beneficia de servicii moderne de alimentare cu apă și canalizare.
„În urma discuțiilor am primit asigurări că, în perioada imediat următoare, pentru cei 11 operatori regionali se vor semna contractele de finanțare europeană pentru proiectele depuse în vederea modernizării rețelelor de apă și canalizare, contracte care vor aduce operatorului Apa Prod Deva, 219 milioane de euro pentru acest tip de investiții”, a declarat Costel Avram.
Principalii indicatori fizici ai proiectului propuși a se realiza sunt:
• Extindere /reabilitare conducte de aducțiune apă potabilă: 263,775 km;
• Extindere /reabilitare rețele de distribuție apă potabilă: 248,576 km;
• Extindere /reabilitare rețele de canalizare: 63,448 km;
• Extinderea sistemului SCADA regional;
• Construcție și dotare laboratoare;
• Achiziția de utilaje, echipamente și sisteme moderne de înregistrare a consumului de apă.

Biroul de presă