Primăria și Consiliul Local al municipiului Lupeni, alături de Asociația Culturală Tatiana Stepa, Asociația Fabrica de Pian, Lions lub Petroșani Via Regis și Rotarientertainment.ro organizează evenimentul care îi va încânta pe participanți.

Un pian, o chitară și două voci. Artiștii Cătălin Stepa și Aurelian Epuraș lansează o invitație la un spectacol care se anunță a fi unul plin de sentimente.
”Sinestezii – este un concept de spectacol născut din colaborarea dintre Cătălin Stepa și Aurelian Epuraș, un spectacol care se vrea a fi un amestec de emoție, trăiri și sunete. Un pian, o chitară, două voci și o mână de cântece alese în așa fel încât sa construiască o experiență plăcută pentru toți participanții la acest eveniment”, arată organizatorii.
Concertul de Crăciun, din data de 17 Decembrie 2021, de la Palatul Cultural ,,Minerul” din Lupeni, marchează oficial debutul acestui proiect.
Spectacolul se va desfășura atât cu participarea fizică a spectatorilor, în condițiile permise de situația actuală, cât și online.
Biletele pentru online sunt disponibile pe www.rotarientertainment.ro/eveniment/sinestezii
Monika BACIU