Senatorul Cristian Resmeriță: „Susțineți-mă să nu vă taie pensiile!”

S enatorul Cristian Resmeriță a tras un semnal de alarmă și cere sprijin celor din Valea Jiului, după ce una dintre legile inițiate de el ar urma să nu mai fie valabilă.

A venit acum cu un nou apel, mai ales către cei din Valea Jiului, după ce și la Complexul Energetic Hunedoara, prefectul și cei din conducerea CEH s-au întâlnit să caute soluțiile viabile.
Guvernul ar urma să nu mai țină cont de micșorarea stagiului de cotizare și pensiile celor din minerit și energie ar urma să scadă. Mai mult, unele dosare ale energeticienilor, în speță, nu s-ar mai încadra acum la pensie, deși, atunci când au semnat pentru disponibilizare, legea le era favorabilă. „Din informațiile pe care le am eu încearcă să modifice stagiul de cotizare pentru mineri. În urmă cu ceva vreme, minerii ieșeau la pensie, iar veniturile se împărțeau la un stagiu de cotizare de 30 de ani. Prima modificare legislativă pe care am făcut-o a fost ca acest stagiu să scadă la 20 de ani, iar pensiile au crescut bine și din 2016, toți cei din subteran au avut pensii bune. Am primit informația că Guvernul vrea să urce stagiul de cotizare la 25 de ani”, a spus Cristian Resmeriță, senator PSD.
De altfel, la sediul Complexului Energetic Hunedoara au ajuns miercuri reprezentanții Casei de Pensii Hunedoara, prefectul Petru Călin Marian și toți directorii de mine și sucursale ce țin de CEH, tocmai pentru a analiza situația. Și, din acest motiv, Cristian Resmeriță spune că cere sprijin populației. „Eu cred că noi, cei care suntem în Valea Jiului, trebuie să ne coalizăm împotriva acestei intenții a Guvernului. Pentru că, în momentul în care stagiul va crește de la 20 la 25, inclusiv pensiile în plată vor avea de suferit și pensionarilor le va fi recalculat punctajul, care va scădea. Rog oamenii din Valea Jiului să nu mă lase singur în această bătălie pe care sunt nevoit să o duc din nou, pentru că 20 de ani de stagiu de cotizare nu trebuie să fie pierdut, doar din cauză că avem un guvern PNL”, a mai adăugat senatorul Cristian Resmeriță.
Mai mult, Cristian Resmeriță le spune celor din Parlament, de la PNL, care au ajuns acolo cu voturile oamenilor din județul Hunedoara, să îl susțină, la rândul lor în acest demers obținut în mandatul trecut.
Diana Mitrache