Școlile pot cere reducerea facturilor la gaz și la curent
Ministerul Educației a transmis o notă inspectoratelor școlare județene prin care acestea trebuie să trimită cererea de reducere a facturilor la curent și gaze către școlile de stat și private.

Cererile se depun la furnizorii de energie electrică și de gaze. Potrivit ministerului de resort, există posibilitatea recalculării facturilor din luna noiembrie 2021. Unitățile de învățământ pot solicita exceptarea de la plata tarifelor reglementate, certificate verzi, contribuţie cogenerare, acciza (pentru energie electrică)/tarife reglementate şi accize (pentru gaze naturale) și plafonarea preţului final la energie electrică/gaze naturale – pentru categoria a Il-a. Mai multe școli și autorități locale au semnalat în repetate rânduri lunile acestea faptul că au primit facturi foarte mari la gaze și curent electric. (Monika BACIU)