Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a avut o videoconferință cu toți inspectorii școlari„pentru a comunica instrucțiuni clare în legătură cu condițiile asigurate în toate școlile din țară pe perioada sezonului rece”.

Valoarea facturilor la încălzire îi sperie pe români, dar îi convoacă în ședință și pe inspectorii școlari și reprezentanții administrațiilor locale.
Nu se pune problema, susține ministrul educației, ca elevii să învețe în școli neîncălzite sau să treacă la cursuri online din cauza facturilor la utilități.
„Vor fi asigurate condiții de funcționare a școlilor în perioada sezonului rece! Guvernul asigură plata diferențelor de preț pentru orice eventuală fluctuație a costului la energie. În aceste condiții nu se justifică sub nicio formă demersuri precum inițiativele izolate, la nivel local, care doresc să includă reducerea temperaturii în școli sau chiar trecerea în online a sistemului de învățământ. Toate inspectoratele școlare județene vor lua legătura cu autoritățile locale pentru a se asigura de respectarea dreptului la educație. Aceste demersuri vor fi realizate în coordonare cu prefecturile. Proiectul Legii educaţiei “România Educată ” prevede creșterea de 4 ori a costului standard pentru cheltuielile materiale din care se acoperă cheltuielile cu energia!”, arată Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Monika BACIU