Petrosãnenii care îsi au domiciliul în zona Coloniei, zona recunoscutã ca fiind istoricã, trebuie sã obtinã o serie de avize dacã vor sã aducã anumite îmbunãtãtiri imobilelor. Casele din zonã fac parte din patrimoniul cultural, astfel cã orice schimbare trebuie notificatã.

“Proprietarii din zonã trebuie sã obtinã un certificat de urbanism avizat de cei de la monumentele istorice”, spun cei de la Primãrie. Absolut orice modificare adusã clãdirilor din Colonie trebuie sã aibã aviz, iar cei de la primãrie spun cã oamenii detin aceste acte. “Existã acele acte. Toti cei care si-au fãcut modificãri au îndeplinit toti pasii în acest sens”, mai spun cei din administratia localã.

Potrivit Ministerului Culturii, interventiile asupra monumentelor istorice se fac numai pe bazã si cu respectarea avizului emis de cãtre Ministerul Culturii si Cultelor sau, dupã caz, de cãtre serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii si Cultelor.Interventiile ce se efectueazã asupra monumentelor istorice sunt  toate lucrãrile de cercetare, conservare, construire, extindere, consolidare, restructurare, amenajãri peisagistice si de punere în valoare, care modificã substanta sau aspectul monumentelor istorice; executarea de mulaje de pe componente ale monumentelor istorice; amplasarea definitiva sau temporarã de împrejmuiri, constructii de protectie, piese de mobilier fix, de panouri publicitare, firme, sigle sau orice fel de însemne pe si în monumente istorice; schimbãri ale functiunii sau destinatiei monumentelor istorice, inclusiv schimbãrile temporare;) strãmutarea monumentelor istorice; amenajãri de cai de acces, pietonale si carosabile, utilitãti anexe, indicatoare, inclusiv în zonele de protectie a monumentelor istorice.

Autorizatia de construire, autorizatia de desfiintare, precum si autorizatiile referitoare la interventiile ce se efectueazã asupra monumentelor istorice se elibereazã numai pe bazã si în conformitate cu avizul Ministerului Culturii si Cultelor sau, dupã caz, al Directiei judete pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Iasi si cu celelalte avize, potrivit dispozitiilor legale în vigoare.

Situatã în vestul municipiului Petrosani, colonia muncitoreascã a apãrut la mijlocul secolului al XIX-lea, o datã cu dezvoltarea industriei miniere în zonã. O caracteristicã a cartierului o reprezentau strãzile largi pentru acea vreme si surprinzãtor de drepte. În trecut, în colonie au fost amenajate linii ferate pe care, cu vagonetii, se aducea direct la casele minerilor ratia de cãrbuni de care acestia beneficiau atunci de la Societatea Minierã Anonimã. În colonie functionau o baie comunalã, precum si un cazinou, care acum adãposteste sediul unei societãti comerciale si un restaurant. Cartierul este clasificat drept „zona pietonalã istoricã” si, teoretic, acest statut împiedicã proprietarii caselor sã modifice fatadele clãdirilor fãrã acceptul Directiei Judetene pentru Culturã si al ministerului de resort. În realitate însã, multe dintre clãdiri sunt în paraginã, iar altele, clasificate drept monumente istorice

Monika BACIU