Starea de sãnãtate a ministrului Energiei, Toma Petcu, nu este vãzutã cu ochi buni în coalitia de guvernare. Acesta este amenintat cu remanierea.  Liviu Dragnea si premierul Sorin Grindeanu au cerut schimbarea ministrului Energiei, Toma Petcu, în cadrul sedintei coalitiei de guvernare. Ministrul Energiei a lipsit de la lucru aproape o lunã de zile, acesta fiind internat într-un spital din Austria.

„De când a preluat portofoliul, dacã a fost la minister douã sãptãmâni de zile adunate. La Energie existã trei secretari de stat, Tudorache, al nostru, unul de la PSD si unul mostenit din perioada Ciolos, dar sustinut din spate de OMV Petrom. Ei detin hãturile acum, dar nu putem continua asa pe termen lung. E nevoie de un ministru nou acolo, care sã ia deciziile în deplinã cunostintã de cauzã si cu forte pline”, sustin surse atât din conducerea PSD, cât si ALDE, potrivit stiripesurse.ro.

Potrivit stiripesurse.ro, cel care ar putea prelua portofoliul de la Ministerul Energiei este Remus Borza. “Singurul capabil pe care îl avem e Remus Borza, dar are condamnare, iar metodele lui de reorganizare prin restructurãri de personal si comasare de campanii nu sunt nici populare, nici apreciate în acest moment. În plus, nu se aflã în sfera lui Chitoiu de influentã, care nu are niciun interes sã piardã controlul acestui minister”, potrivit stiripesurse.ro. Conducerea Ministerului Energiei a fost asiguratã de secretarul de stat Robert Tudorache, în perioada în care ministrul Toma Petcu a lipsit.

Monika BACIU