Şi-au reorganizat total activitatea în on-line, dar şi aşa e greu, pentru că mulţi dintre copiii ce îşi făceau temele la centrul din Petrila al Organizaţiei Salvaţi Copiii nu au telefoane mobile inteligente.
Pe ei îi ajută voluntarii şi specialiştii de la acest centru, care trebuie să lupte nu doar cu rigorile impuse tuturor, dar şi cu sărăcia, lipsurile şi poveştile de zi cu zi ale unor oameni lipsiţi de ajutor.
La centrul din Petrila nu mai vin copiii de când a fost întreruptă activitatea în şcoli, iar temele le fac cu ajutorul telefoanelor mobile. Au avut nevoie de alimente şi au primit, de două ori până acum, pachete, iar toată activitatea este oarecum la distanţă. Se implică pedagogi  ce ţin permanent legătura cu cei ce au mare nevoie de ajutor.
„Activitatea s-a mutat în on line. Am creat grupuri de whatsApp, atât pentru părinţi, cât şi pentru copii. Pe 11 martie au avut aici ultima masă caldă, iar pe 13 martie s-au dat pachete cu alimente, iar apoi au mai primit şi în 24 martie. Ţinem legătura permanent cu ei şi telefonic. Sunt familii unde există  un singur telefon în casă şi au 5 sau 6 copii, iar acolo este destul de greu pentru a-i ajuta la teme. Îi sunăm pe părinţi şi căutăm să aflam cum s-au organizat, dacă au nevoie de sprijin”, spune Daniela Mariciuc, pedagog social la Salvaţi Copiii Petrila.
La Salvaţi Copiii în Petrila veneau zilnic  146 de copii, 88 dintre ei la programul în care îşi făceau temele şi mâncau o masă caldă, în timp alţi 20 dintre ei sunt din rândul celor ce au părinţii plecaţi în străinătate. Toţi, însă, au în continuare nevoie de sprijin, pentru că altfel nu ar rezista.
„Vom primi şi ceva tichete de masă pentru copii. Probabil vom cere şi sprijin autorităţilor. Pentru ei este foarte important acest ajutor. Spun asta, pentru că după ce am dat primul pachet cu alimente, până la al doilea, o familie chiar spunea că nu mai au ce să dea de mâncare la copii. Majoritatea părinţilor nu lucrează şi se bazau pe masa caldă de aici. Aici primeau şi rechizite şi anul acesta am avea să le oferim, dar  încă nu ştim cum să ne organizăm”, a mai spus Daniela Mariciuc. Salvaţi Copiii este  organizaţia care la Petrila face minuni. Copiii ce vin aici sunt foarte buni la şcoală, au temele la zi, sunt conştiincioşi şi au un al doilea cămin în care găsesc o masă caldă şi o vorbă bună, Acum, însă, activitatea s-a mutat pe reţelele sociale şi de acolo fiecare este sprijinit cu ce are nevoie.
Diana Mitrache