Un tânãr din localitatea Petrila a pus pe jar autoritãtile dupã ce s-a urcat pe acoperisul unui bloc cu opt etaje si a început sã ameninte cã se aruncã în gol. Tatãl sãu a sfãrsit în urmã cu câtiva ani dupã ce s-a spânzurat iar un unchi a avut aceeasi soartã dupã ce s-a aruncat tot de pe un bloc turn.  Incindentul a avut loc luni seara, iar politistii au reusit sã-l determine pe tânãrul de 20 de ani, Sandor Mailat, sã coboare de pe acoperisul imobilului, nu înainte ca unul din oamenii legii sã urce la el si sã negocieze minute bune. Motivul pentru care tânãrul a vrut sã-si ia viata este legat de o disputã în familie, acesta fiind supãrat pe mama sa.

”S-a intervenit cu un echipaj si în urma discutiilor am reusit sã-l coborâm în sigurantã. A fost condus la sediul Politiei Petrila, unde a primit consiliere. Politistul care a intervenit îl si cunostea si s-a urcat la el, iar în cele din urmã am reusit sã-l linistim. Am avut o discutie cu el si i-am explicat cã alti oameni cheltuiesc milioane pentru a avea sansa de a mai trãi câteva zile.”, a declarat seful Politiei Petrila,  Ovidiu Zaharie. Actiunea tânãrului pare sã fi fost influentatã si de gesturile asemãnãtoare ale mai multor rude ale sale, toate sfârsite tragic. Tatãl acestuia s-a spânzurat la o lunã de zile dupã ce a ispãsit o pedeapsã pentru tentativã de omor, dupã ce s-a destãinuit amicilor cã are mustrãri de constiintã. Bãrbatul s-a spânzurat în baia locuintei sale din localitatea Petrila si a fost descoperit dupã o sãptãmânã. Un unchi al tânãrului s-a sinucis aruncându-se în gol de pe un bloc cu opt etaje, iar un altul este închis pentru cã a violat o tânãrã din Marea Britanie si a jefuit-o doar pentru a se întoarce în penitenciar.

Maximilian Gânju