de salvamontiști din țară, se pregătesc în ParângSalvamontiștii hunedoreni participă zilele acestea la Rânca, în Masivul Parâng, unde timp de 3 zile se desfășoară o întrunire profesionala a formațiilor de salvare montană ”Rânca Rescue Race” aflată la ediția I, concurs profesional cu probe tehnico-aplicative specifice activității de salvare montană.

Peste 120 de salvamontiști participă la acesta acțiune, implicați direct în activitățile practice sau ca arbitri sau observatori, reprezentând serviciile Salvamont Argeș, Bacău, Bihor, Brașov, Cluj, Caraș Severin, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Lupeni, Mureș, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Poiana Brașov, Sinaia, Sibiu, Zărnești alături de care va fi prezent și un echipaj de salvatori montani din Serbia. Salvatorii vor avea de parcurs un traseu montan în care se vor orienta după coordonate GPS, deplasare pe schiuri de tură, cățărare la colțari și piolet, coborâre în rapel, căutare în avalanșă cu DVA, Recco și câine de avalanșă, prim ajutor medical, deplasare cu targa cu accidentatul in teren variat și pe pârtia de schi, precum și probe de comunicare telefonică cu dispeceratele de urgență Salvamont și SNAU 112, comunicare radio cu echipajele terestre sau aero, analiza și interpretare date din aplicația Salvamont Vodafone. Până acum câțiva ani salvamontiștii se reuneau în cadrul raliurilor Salvamont, competiții care aveau un caracter preponderent sportiv, dar prin acesta nouă inițiativă se dorește angrenarea formațiilor Salvamont in activități cu specific strict profesional care să asigure creșterea nivelului de pregătire al structurilor Salvamont. De asemenea, în cadrul evenimentului se vor face prezentări și testări de noi tehnici și echipamente de lucru, protecție, intervenție, inclusiv de salvare din mijloacele de transport pe cablu, cercetare aeriană și transport materiale de salvare sau aparatura medicala cu ajutorul dronelor, testre de mijloace de transport mecanizat in teren variat, o parte dintre concluziile acestor testări urmând materializa în norme tehnice ce vor fii aprobate, însuşite și incluse în intervențiile structurilor Salvamont. Această activitate beneficiază și de sprijinul acordat de partenerii tradiționali și susținători ai Salvamont România. Salvamont Romania este singura structură abilitată legislativ să desfășoare activități de salvare în munți a persoanelor accidentate în țara noastră, este singura reprezentantă a României cu drept de vot în cele trei mari comitete de salvare montană CISA IKAR – Comitetul Internațional de Salvare montană, FIPS – Federația Internațională a Salvatorilor pe pârtiile de schi și IEDO – Organizația Internațională a Salvatorilor cu Drone și încearcă să dezvolte și să mențină, la un nivel profesional cât mai ridicat și în deplină concordanță, recomandările în domeniu ale acestor prestigioase comitete de salvare.