Problemele apărute în vară la Salina de la Praid au fost rezolvate cu succes de ingineri mineri, calificați la Petroșani. Rectorul Universității spune că școala superioară are contracte și cu salina și că acum s-a demonstrat încă o dată cât de importanți sunt inginerii mineri, chiar dacă mineritul este în declin.

Încă o realizare minieră de excepție. Așa au numit responsabilii de la Praid soluția găsită de specialiștii mineri.
Aceștia au reușit, împreună cu cei din conducerea Salinei Praid, captarea infiltrației de apă apărută instantaneu în planul principal de acces spre Baza de Tratament a Salinei.
„Toți inginerii mineri de acolo sunt absolvenți ai universității noastre. În plus, noi avem niște contracte de cercetare cu salina Praid, nu de acum, ci mai demult. Iar o parte din soluțiile adoptate la salină sunt soluții furnizate de specialiștii nostri. Mă refer aici la colegii noștri din universitate și absolvenții noștri care acum sunt ingineri mineri la această salină”, a spus prof univ dr ing Sorin Radu, rectorul Universității din Petroșani.
La realizarea acestor lucrări au participat numai absolvenți ai Universității din Petroșani, iar cei de la Parid au subliniat faptul că mineritul dăinuie din epoca de piatră și viața lui nu s-a stins. ”La solicitarea S.N.S. București și a Sucursalei Salina Praid, firmele S.C. DACITROM S.R.L – proiectare și S.C. HC EXPLO POWDER S.R.L. – execuție, au reușit împreună cu conducerea Salinei Praid captarea infiltrației de apă apărută instantaneu în planul principal de acces spre Baza de Tratament a Salinei. Vizitați Salina Praid în condiții de siguranță, aveți ce vedea! Menționez că la realizarea acestor lucrări au participat numai absolvenți ai Universității din Petroșani”, spun și reprezentații salinei Praid.
Salina de la Praid a fost închisă în luna iulie din cauza unor infiltrații, motiv pentru care toţi cei care erau în subteran au fost evacuaţi.
Diana Mitrache
Monika Baciu