Încălzirea globală a ajuns și în Valea Jiului. Și, dacă munții nu au mai deloc zăpadă, ghioceii au ajuns să răsară. Și, potrivit meteorologilor de la stația din Petroșani, în prima zi a anului a fost înregistrată  cea mai mare temperatură.

2 ianuarie 2023 este considerată cea mai caldă zi de ianuarie din istoria măsurătorilor la 17 stații meteorologice dibn România. La Petroșani, cea mai mare temperatură a fost înregistrată în prima zi a anului. „Pe data de 1 ianuarie, am înregistrat la Petroșani, 17,8 grade Celsius, iar în 2 ianuarie, 14,9 C, o temperatură destul de mare pentru perioada în care ne aflăm. Asta, având în vedere că maximele  perioadei sunt între minus 5 și 5 grade Celsius. Este o temperatură mare pentru ultimii cel puțin 10 ani, adică noi nu am mai avut o astfel  de temperatură în luna ianuarie”, a declarat Daniela Suciu, meteorolog stația Meteo Petroșani.

În țara noastră, la 3 stații meteorologice s-au depășit recordurile stabilite pe parcursul zilei de luni. Vorbim de stația Pătârlagele, unde s-au înregistrat 21,3°C / recordul anterior fiind de 20,0°C, de stația

Târgoviște: 21,2°C / record anterior: 20,2°C și Câmpina: 20,8°C / record anterior: 20,6°C.

Și temperaturile vor rămâne crescute și în următoarele zile și, chiar dacă vor fi precipitații, ele vor fi puține și nu în ajutorul celor ce vor să schieze. În următoarele zile, temperatura va mai scădea puțin. Nu vor fi mai mult de 6, ori 7 grade Celsius și poate vom avea și precipitații, dar slabe cantitativ. În zonele joase, precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, iar la munte, lapoviță și ninsoare, dar slab cantitativ, a conchis meteorologul Daniela Suciu.

Diana Mitrache