PSD Aninoasa se dezice de proteste chiar si cu autorizatia in mana

La Aninoasa s-a obtinut o autorizare de miting de luni, 23 ianuarie,  valabila pana in data de  31 ianuarie, inclusiv. Solicitant este Organizatia PSD din localitate, iar primarul Ilie Botgros a si dat avizul, la fel si fortele de ordine.
Astfel, in prima seara de… protest autorizat, protestatarii, in majoritate copiii si adolescenti au venit in numar de cel mult 25, iar pana aproape de stadion, pana unde au mers, s-au mai strans inca 20, cel mult. Acestia, fara solicitari clare, dar cu prezenta in strada pentru ca…asa este cool, au marsaluit vreme de circa o ora, dupa care s-au intors in fata primarie, mai putini si mai ragusiti. Insa, ceea ce este de condamnat este faptul ca nici macar organizatorii mitingului nu recunosc ca a fost unul politic si ca asa vor fi toate cele de la Aninoasa din zilele urmatoare.  Ei s-au dezis de faptul ca ar avea vreo implicare in vreo actiune de strada.  “Nu este un miting al PSD-ului, este unul al cetatenilor, spontan”, ne-a declarat un cetatean care s-a ocupat cu organizarea actiunii. Vorbele lui sunt usor de contrazis. Autorizatia de protest din data de 23 si pana la finalul lunii, intre orele 18 si 20, a fost semnata si emisa de primaria Aninoasa si are numarul de iesire 167 din data de  23 ianuarie 2012.

Luiza Andronache