Oficialitãtile judetene, dar si cele locale s-au asezat la masã alãturi de investitorii în domeniul turistic din Valea Jiului. A fost dezbãtutã strategia privind dezvoltarea turismului activ în Valea Jiului în perioada 2017 – 2019. Actiunea a fost organizatã de Fundatia Noi Orizonturi si Rotary Club Valea Jiului

“Ceea ce am stabilit cã vom face împreunã cu membrii fundatiei Noi Orizonturi, în strategia de dezvoltare a activitãtilor montane din zona Vãii Jiului – all seasons (toate anotimpurile), s-a regãsit si în evenimentul de astãzi, la care au participat alãturi de noi presedintele Consiliului Judetean – Mircea Bobora, reprezentantii administratiilor locale din VJ, directorul ApaServ Valea Jiului – Costel Avram. Prezentarea Master Plan-ului dedicat proiectului de amenajare de trasee pentru mountain-bike (cross-country, down-hill, enduro) de cãtre Dana Bates si Emil Pãrãu, a pus în evidentã importanta, complexitatea, impactul si fezabilitatea acestui proiect, care poate atrage în urmãtorii 5 ani, un numãr foarte mare de turisti sportivi iubitori de mountain-bike, din toate tãrile unde acest sport este practicat cu succes”, aratã cei de la Rotary Club Valea Jiului.

Cei implicati în acest proiect sustin cã implementarea efectivã va permite acreditarea activitãtii de mountain-bike din Valea Jiului la nivel international.

“Acest lucru este necesar pentru includerea Vãii Jiului în calendarul competitiilor internationale de gen. Pasii fãcuti pânã acum de Dana Bates (sustinut de Emil Pãrãu, Dicu Costantin) si colegii acestuia pentru organizarea unor competitii de gen în masivul Straja la care participã sportivi din toatã tara, reprezintã un exercitiu util si necesar de deschidere a zonei pentru iubitorii de mountain-bike”, mai spun cei de la Clubul Rotary într-o postare pe Facebook. Este de mentionat cã zona Straja gãzduieste din 2003 concursuri de mountain-bike organizate în sistem privat si cã prin aplicarea proiectului fundatiei Noi Orizonturi, se realizeazã practic un salt de viziune si conlucrare la nivel zonal, care sã permitã dezvoltarea turismului în zona noastrã, în mod echilibrat în toate zonele montane ale Vãii Jiului.

Monika BACIU