Licitația pentru serviciile de proiectare pentru executie lucrari de inchidere si ecologizare – Etapa II – Sectiunea Suprafata – reabilitare si recultivare (incinte, halde) pentru sucursala EM Lupeni a fost anulată.
La începutul lunii februarie a fost scos la licitație contractul în valoare de 139.500 de lei. Potrivit datelor oficiale de pe portalul de licitații publice procedura a fost anulată. ”Au fost depuse numai oferte inacceptabile si/sau neconforme. Oferta este respinsa in conformitate cu prevederile art. 143, alin (1) din HG 394/2016. Procedura este anulata in conformitate cu prevederile art. 225 alin (1), lit. a) din Legea 99/2016”, arată motivul anulării, publicat săptămâna trecută. De altfel, a fost depusă o singură ofertă de către CEPROMIN.
”Deoarece planificarea, execuția și decontarea lucrărilor de închidere se poate efectua numai în baza prevederilor proiectelor tehnice de închidere și ecologizare precum și a sumelor alocate anual pentru  CEH SA, rezultă că acest document trebuie să îndeplinească condițiile de aplicabilitate”, arată documentului, care mai prevede faptul că prin elaborarea proiectului tehnic se vor realiza lucrările de reabilitare și recultivare în termenele prevăzute prin decizia Comisiei Europene.
Monika BACIU