Programele ERASMUS+ derulate de Universitatea Petroșani, afectate de pandemie

Programele ERASMUS+ de la Universitatea din Petroșani au fost afectate de pandemia de coronavirus.

Pe plan european aceste programe au fost suspendate pentru că necesitau o mobilitate sporită iar multe dintre statele partenere se află pe listele de risc epidemiologic. De la Universitatea din Petroșani și în acest moment există studenți care sunt plecați peste hotare în aceste programe dar aceștia sunt în permanență în legătură cu cadrele didactice de la Petroșani pentru ca starea lor de sănătate să fie una bună.
”Dacă în lunile octombrie și noiembrie am reușit să trimitem afară 42 de studenți în Polonia, Franța, Spania. Deocamdată această etapă s-a orpit și vedem pentru acest an cum vom face selecția studenților. Am și primit studenți pe care îi avem și acut din Spania și sperăm ca acest program să-și revină, poate nu la cota la care a fost, dar să putem avea studenți care să studieze în alte părți mai ales în țări în care incidența pandemiei este mai scăzută. În momentul de față mai avem studenți care sunt plecați în Polonia și Spania”, a declarat Prof Univ Dr Ing Radu Sorin Mihai rectorul Universității din Petroșani.
Mai mult decât atât pe lângă problemele cauzate de această pandemie mai sunt anumite aspect care au restrâns colaborarea dintreu cei de la Universitatea din Petroșani și Marea Britanie și Irlanda de Nord, din cauza Brexitului.
”Cu Marea Britanie și cu Irlanda de Nord avem câteva parteneriate dar din păcate în acest an universitar nu am mai putut trimite studenți în locațiile în care îi trimiteam până acum. Am înțeles că până la 1 septembrie se poate face ERASMUS+ doar cu buletinul după care au nevoie de pașaport”, a mai precizat sursa citată.
Cosmin BACIU