Valea Jiului a condus prima sedinta, de constituire, a Consiliului Judetean postrevolutionar. Cel mai tanar consilier al primului Consiliu Judetean Hunedoara a fost studentul Dragos Vonica din Lupeni, cel care a infiintat prima organizatie PNL din Valea Jiului. Vonica a condus sedinta de constituire a CJH, alaturi de decanul de varsta, ing. Florin Turna, din Petrosani, reprezentant al Aliantei Civice.

Consiliul Judetean Hunedoara a dedicat o saptamana de manifestari culturale, 21 -27 mai 2012, pentru a marca implinirea a 20 de ani de la nasterea sa postrevolutionara.

Valea Jiului a avut un rol important prin oamenii-lider care credeau ca Romania, dupa 1989, se va plasa printre marile tari ale Europei. Dar nu a fost sa fie…

Dupa alegerile locale si judetene din 1992, sedinta de constituire a Consiliului Judetean Hunedoara a fost condusa de doi consilieri alesi din Vale: ing. Florin Turna, din Petrosani, decanul de varsta al CJH si studentul Dragos Vonica, din Lupeni, cel mai tanar consilier judetean.

Dragos Vonica a infiintat, la Lupeni, prima organizatie PNL din judetul Hunedoara, fiind liberalul care avea carnetul de partid cu numarul 116. Era un tanar care avea convingerea ca tara ca a sa nu va avea nimeni pe lume, ca este si suntem liberi in gandire si in fapta care sa zideasca o Romanie mareata, dar a omis esentialul: mentalitatile dobandite in zeci de ani de indoctrinare  nu pot fi schimbate peste noapte, iar ridicarea zagazurilor comuniste elibereaza si porniri primitive si parsive ale celor care nu pot face diferenta – ca de la cer la pamant – intre a fi liber si a fi libertin.

Dupa luptele cu o parte a societatii unei zone muncitoresti, care nu accepta la acea vreme existenta pe aceste meleaguri a unui partid istoric, indivizi care se manifestau violent mai ales fostii activisti de partid si securisti, Dragos Vonica s-a maturizat si a mers mai departe cu orice pret pana in 2003. Au fost ani tumultuosi, cu mineriade si cu durerea ca nu ne indreptam catre directia care sa ne inalte ca romani.

Fiu al unui medic chirurg si al unei profesoare, Vonica a lucrat la minele Valea de Brazi si Lupeni, s-a disponibilizat si a dat concurs pentru ocuparea postului de sef al Barajului Valea de Pesti, de unde in anul 2003 a plecat spre Spania… Acum este om de afaceri prosper, Restaurantul ”Casa Vonica” si linia de francciza ale produselor Vonica se bucura de aprecieri in Valencia, in Spania si Marea Britanie.

Cel mai tanar consilier din primul Consiliu Judetean povesteste, cu nume si date, despre atitudini si mod de abordare, despre zbor si aripi frante, despre un inceput frumos al CJH…

Dupa tumultul evenimentelor din 1989, cand am sperat cu totii ca vom prinde aripi si vom zbura in lumea buna si civilizata a Europei ”de afara”, eu ca si multi altii am inceput sa ne exprimam liberi sentimentele si convingerile.

Asa ca, in ianuarie 1990, impreuna cu, Dumnezeu sa-l ierte, dr. Moraru, domnul Petre Jurcan, domnul inginer Nicolae Bucur, domnul Mihai Oprisa, domnul doctor – pe atunci tanar student – Vasile Ursachi si alti cativa inflacarati ne-am hotarat sa ne dezvaluim convingerile politice proprii, sau in cazul meu ”mostenite” de la bunici, si sa incepem sa ne ”miscam” in taramul democratiei care, pentru noi, era un taram virgin, dat fiind unica optiune politica pe care am avut-o pana in 1989.

Asa ca eu impreuna cu ing. Petre Jurcan am purces la Bucuresti pentru a cere parerea si ocrotirea mai marilor Partidului Liberal, respectiv domnului Radu Campeanu.

Aici am avut parte de o primire realmente triumfatoare, dat fiind zona geografica de unde ne-am scoborat. Eram priviti cu oarecare curiozitate, dar am primit tot sprijinul precum si o carte de recomandare, care ne servea pe langa autoritatile locale pentru infiintarea Organizatiei Locale PNL Lupeni.

Ne-am intors la Lupeni si am trecut la fapte si, cu ajutorul tuturor celor mai sus mentionati, am intervenit pe langa autoritatile locale pentru obtinerea unui sediu.

Eram prima organizatie locala PNL in Valea Jiului, constituita in 24 ianuarie 1990 – o zi importanta pentru natiunea romana, si pentru noi – de dubla importanta”.

Primul pe liste pentru CJH, 1992

”Au urmat alegerile, unde am fost ales presedintele Organizatiei Locale PNL Lupeni, dupa care a inceput ”distractia”: amenintari, geamuri sparte, anunturi defaimatoare in ziare, amenintari in plina strada cu ”exilarea fortata” din Valea Jiului – din partea unor brigadieri de frunte ai Lupeniului precum Budiliceanu.

Nu apucam sa schimbam geamurile sediului nostru, ca ni le spargeau din nou. Nu pot sa spun ca nu ne-am speriat, dar important este ca nu ne-am lasat.  Apoi au inceput alegerile locale si alegerile pentru Consiliul Judetean.

La ora propunerilor pentru Consiliul Judetean m-a surprins placut atitudinea liberalilor hunedoreni, care mi-au recunoscut intaietatea si meritele pentru Oganizatia Lupeni in fata Organizatiei PNL Deva, condusa de domnul Botez, si m-au propus pe mine primul pe listele PNL pentru Consiliul Judetean Hunedoara.

Si uite asa am ajuns sa fac parte din primul Consiliu Judetean postrevolutionar. Eram student in ultimul an si plin de emotii am luat parte la prima sedinta – de constituire – a Consiliului Judetean Hunedoara.

Aici m-am intalnit cu domnul profesor Ioan Uifalean, cu ing. Sorin Silaghi, ing. Florin Turna, prof. Dan Danila, Costel Alic, dr. Ion Iliescu si multi altii. Domnul Alic a fost ales presedintele Consiliului Judetean, iar prima sedinta a fost prezidata de catre domnul ing. Florin Turna si de subsemnatul, primul fiind decanul de varsta, iar eu cel mai tanar consilier ales… Aveam pe atunci 25 de ani”.

Lumea ne va judeca…

”Au fost alese comisiile, stabilite prioritatile si delimitate atributiile fiecaruia.  Mie mi-a fost asigurata Comisia de Istorie, Arta si Patrimoniu, al carui presedinte era domnul ing. Pacurariu, pe atunci directorul Santierului Raul Mare-Retezat. Eram nespus de incantat si de marcat de ”povara functiei”. Mi se cerea parerea, eram implicat in toate activitatile comisiei, aveam sarcini concrete si ma implicam in luarea deciziilor pentru ”soarta judetului”… credeam eu.

Restul e istorie si il stim cu totii si, chiar daca nu o recunoastem, este relitatea pe care acum o stim si o vedem cu totii.

A fost o zi de joi, o sedinta ordinara a Consiliului Judetean cand am afirmat ceea ce am afirmat si acum, si daca se cauta in procesul verbal de sedinta se poate vedea. Era o sedinta cand se stabileau indemnizatiile de sedinta…

Atunci m-am ridicat eu, si dupa mine domnul Pacurariu, si am spus ca trebuie sa ne gandim bine la tot ceea ce facem pentru ca mai devreme sau mai tarziu lumea ne va judeca si vom raspunde, daca nu altfel, cel putin moral pentru faptele noastre. Ni se parea o chestiune de moral si etica ceea ce mai tarziu a inceput sa fie din ce in ce mai deplasat.

Dar ca sa vorbim acum despre asa ceva, este ca si cum am face ”procesul etapei”. Ceea ce este de retinut ca a fost frumos, ca si orice inceput a fost greu, am intrat pe taramuri necunoscute, nu existau reguli, sau daca existau, erau cele ale bunului simt si ale masurii!” – povesteste Dragos Vonica.

Prefer sa-i duc dorul…

Si acum, fostul consilier in primul Consiliu Judetean, om de afaceri in Valencia, vorbeste cu durere acceptata despre tara sa spunand ca este mai bine sa-i duca dorul decat sa ajunga sa o denigreze. ”Eu cu Romania nu am nimic, este tara in care m-am nascut, o tara care a fost frumoasa, o tara care pe zi ce trece o batjocoresc tot mai mult cei ce o carmuiesc. Romania este o tara pentru care mi-am dedicat 35 de ani din viata si poate i-as fi dedicat mai mult daca as trai o mie de ani, ca dinozaurii. Din pacate viata omului este scurta si trebuie sa-mi dedic si mie niste ani. Poate sunt un las, poate nu mai am rabdare, poate nu mai am anii pe care-i aveam in 1989, in acele zile de decembrie cand imi imaginam Romania intre celelalte mari tari ale Europei” – declara in toamna anului trecut Dragos Vonica, cel care a fost cel mai tanar consilier al primului Consiliu Judetean Hunedoara.

 

Ileana Firtulescu