Primul ou de struț din Valea Jiului, în familia de la Aninoasa

Familia de struți de la Aninoasa s-a lărgit, iar acum sunt trei păsări uriașe care te privesc curioase de pe marginea drumului ce duce spre primărie. Iar minunea mult așteptată de cei care îi dețin s-a produs: femela a făcut deja primul ou. Este un moment ce i-a determinat pe proprietarii păsărilor să spună că a meritat efortul. Cele 3 păsări mai mari de 2 m, care privesc curioase și, uneori, temătoare, peste gardul de sârmă, au un ou, pe care toți cei care vrut l-au și admirat deja. A fost un eveniment ce s-a produs acum, la începutul verii și proprietarii păsărilor l-au observat când nici nu se așteptau.
„Au făcut un singur ou și ne bucurăm că avem și noi la Aninoasa un ou de struț. L-am găsit în coteț într-o dimineață și ne-am bucurat, că nu am dat banii degeaba și vedem și noi că a meritat. E uriș, cam la 30 de ouă de găină este echivalentul. Ne-am documentat de pe internet”, a spus doamna Carmen Chiomoveși, proprietara păsărilor. Oul va fi mâncat în familie, că proprietarii spun că au și ce să sărbătorească, mai ales că recent, în familia lor au apărut două fetițe gemene. Dar păsările de la Aninoasa sunt și acum atracția zonei, și asta, pentru că acum sunt trei păsări mari.


„Am mai cumpărat unul și vrem să îi înmulțim. Cumpărăm că ne place să avem ferma aceasta. Greu de îngrijit nu sunt. Le pun mâncare, apă, de trei ori pe zi și le dăm acum și verdeață tocată. Acum, însă, ne pregătim să le schimbăm hrana, pentru că fac ouă și este o hrană anume”, mai afirmă doamna Carmen. Ca să cumperi un pui de struț ai nevoie de minim 110 euro, iar mîncarea pentru ei este una specială și poate fi adusă doar de la cei care le-o prepară. Familia din Aninoasa are contract cu o societate de la Sebeș, iar păsările trebuie permanent supravegheate. Dar după ce a mai achiziționat o pasăre, familia a văzut că e tot mascul și se gândește acum să facă un schimb.
„Avem doi masculi și trebuie să fie două femele. Să văd dacă facem schimb sau dacă nu, îl tăiem și luăm altul”, spun proprietarii. Familia de struți de la Aninoasa este singura din zona Văii Jiului și oamenii aceștia sunt mândri că au avut o astfel de idee. Familia de struți a împlinit la începutul verii un an și de acum, proprietarii lor speră ca să aibă măcar un ou pe lună, așa cum scrie pe internet, acolo unde s-au documentat temeinic depre creșterea și îngrijirea lor.

Diana Mitrache