S trategia pe care Comisia Europeană o face în legătură cu Tranziția Justă, nu include și un proiect care să vizeze și sectorul turismului. Primarul
municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, prezent la Bruxelles în Comitetul European al Regiunilor, a adus
argumente care ar putea ajuta munici-piul odată cu închiderea mineritului.

Astfel edilul a precizat faptul că alternative reprezentată de turism poate aduce noi investitori care vor crea locuri de muncă și implicit vor aduce bani la bugetul local prin plata taxelor și impozitelor.
”Este pentru prima dată când locuitorii Petroșaniului și implicit ai Văii Jiului au de-a face cu tranziția de la minerit la alte surse alternative. Oamenii văd că există atât strategii cât și finanțări în aceste direcții. De curând Valea Jiului a primit vizita Comisarului European Elisa Ferreira care ne-a dat mari speranțe iar motto-ul cu care aceasta a venit ”Nimeni nu este lăsat în urmă” ne-a făcut să fim și mai încrezători că proiectele vor deveni realitate. Ca primar al celei mai mari localități din Valea Jiului, mă aflu în fața dumneavoastră pentru a vă prezenta mulțumirile noastre pentru oportunitățile pe care le-am primit din partea dumneavoastră, și speranța că în acest mod generațiile viitoare vor rămâne acasă. Tranziția Justă nu este un lucru ușor, de unu sau doi ani, iar oamenii trebuie să vadă ceva concret pentru a avea încredere în toate aceste proiecte. Ca autorități locale trebuie să avem încredere că toate aceste strategii vor avea un rezultat pozitiv pentru comunitatea noastră. În viziunea noastră o alternativă la minerit o reprezintă turismul, dar din păcate în strategia de tranziție justă turismul nu este inclus. Eu vă rog să luați în calcul introducerea acestui domeniu în strategia de tranziție justă”, a prezentat Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani, Comitetului European al Regiunilor.
Pentru domeniul schiabil Parâng, municipalitatea vrea să obțină terenul pe care să construiască TS4. Telescaunul care ar urma să ducă turiștii până pe Slima. Are nevoie de circa 7 hectare de teren pentru construcția telescaunului.
Monika Baciu