S e pierde timp util, pentru că se deschid noi axe de finanțare, iar administrația de la Petrila și CJH nu pot prelua activele minei Petrila.

Primarul de aici spune că a constatat cu disperare că de acolo se fură mereu și clădirile sunt tot mai expuse degradării, iar AGA la Societatea de Închideri de Mine întîrzie întreg procesul.
Consiliul Județean Hunedoara este gata să preia ce a mai rămas la Petrila, la mină, dar până atunci, hoții au reușit să mai fure un acoperiș, un altul s-a prăbușit de la ploi și iarna grea, iar singurii vinovați par acum cei de la Societatea de Închideri de Mine Valea Jiului, care nu au reușit să întrunească nici acum Adunarea Generală a Acționarilor. „Cei de la CJH au făcut toate demersurile pentru a prelua clădirile, dar cei de la SNIM, respectiv Ministerul Energiei, AGA, nu reușesc să se întrunească să dea avizul. Spun din păcate că hoții au început să devasteze acele clădiri, s-a desfășut acoperișul și e clar că aceasta va fi compromisă și sunt sigur că dispar și alte lucruri, până ce CJH le va cumpăra”, a spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
În plus, sunt mulți bani europeni ce se pierd pentru că acolo ar putea fi implementate proiecte, dar doar când proprietarul va deveni Consiliul Județean Hunedoara. „Urmează axele de finanțare cu fonduri europene, dar, ca să putem scrie proiecte, ar fi trebuit să fie clădirile în proprietatea noastră. Nici acești bani nu ne vin fără proiecte, ci trebuie să scriem proiecte sustenabile. Eu sper că se trezesc domnii de la guvern și vor debloca această situație”, a mai spus primarul Vasile Jurca.
Potrivit directorului general al Societății de Închideri de Mine, Daniel Sârb, membrii Adunării Generale a Acționarilor ar putea să se întrunească până la finele lunii august. S-a tergiversat, însă, nepermis de mult acest lucru și de ani de zile, birocrația ține în loc un proiect de reconversie al zonei miniere, într-una culturală și educativă, ce ar putea să fie redată comunității.
Diana Mitrache