Începând de săptămâna viitoare, după publicarea în Monitorul Oficial a Normelor metodologice, autoritățile locale vor putea depune cereri de finanțare, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, pentru proiecte care vizează înființarea de noi sisteme de distribuție a gazelor naturale, extinderea sistemului existent de distribuție a gazelor naturale, precum și modernizarea sistemelor de distribuție a gazelor
naturale prin transformarea în sisteme inteligente de distribuție a gazelor
naturale, anunță ministrul dezvoltării, lucrărilor
publice și administrației, Cseke Attila.
”70% dintre localitățile din România nu au acces la rețeaua de distribuție a gazelor naturale, avem nevoie de un progres real și rapid în acest domeniu, de aceea Guvernul a creat acest mecanism de finanțare. A fost semnat Ordinul comun cu Ministerul Energiei,
astfel că, de săptămâna viitoare, autoritățile locale pot cere finanțare pentru proiectele prin care vom realiza 2.500 km de conducte de gaze și vom branșa 150.000 familii la rețeaua de distribuție a gazelor naturale”, a subliniat ministrul dezvoltării.
După cum este
cunoscut, Ministerul Dezvoltării, prin Programul ”Anghel Saligny”, a alocat 50 de miliarde de lei pentru extinderea și modernizarea rețelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare și gaz, și va prelua de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene finanțarea altor 105 proiecte, bugetul total ridicându-se, astfel, la 55,5 miliarde de lei.
Selecția obiectivelor de investiții se va realiza,
ulterior acestei perioade de depunere a cererilor de finanțare, pe baza criteriilor prevăzute de legile în vigoare, cuprinse în Normele metodologice, a conchis Cseke Attila.
Monika BACIU