M ai multe incendii au izbucnit la un depozit din Colonia din Vulcan și acum primăria, după ce a plătit și amendă, le va duce la deponeul de la Bârcea Mare. În plus, o parte din gunoi este și al firmei falimentare Pregoterm, așa că și administratorul acesteia are de lucru acolo. Și totul, din vina celor care au aprins acolo focul ca să le distragă atenția paznicilor.
Primăria din Vulcan a fost amendată de Garda de Mediu, după ce focul a cuprins în mai multe rânduri. De cel puțin 5 ori au izbucnit acolo incendii, iar tonele de pet-uri, care puteau să le aducă bani celor de la Vulcan, le-au adus amenzi și bătăi de cap. Ultimul incendiu a fost în luna martie și, de atunci, primarul spune că a ținut situația sub control.
„Am și primit aprobarea pentru a transporta acele deșeuri către Bârcea. Am asigurat pază, camere de luat vederi și de o lună de zile nu s-a mai întâmplat nimic și sperăm să nu mai avem astfel de incidente”, a spus Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Acum trebuie să ducă deșeurile la deponeu, iar deșeurile ce au aparținut celor de la Pregoterm trebuie și ele duse de acolo.
„Ducem la deponeul de la Bârcea majoritatea deșeruilor care au ars, iar pentru cele ce aparțin Pregoterm, am luat legătura cu administratorul judiciar care are obligația ca în 3 luni de la încetarea stării de alertă să elibereze acea zonă”, a mai spus Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
În luna martie, cinci ore s-au luptat cu flăcările pompierii. La sosirea echipajului ISU, incendiul se manifesta violent și generalizat. Au ars electrocasnice vechi (frigidere, aragaze), dulapuri, saltele și alte deșeuri depozitate pe o suprafață de aproximativ 500 mp. Primăria Vulcan a trimis în sprijin 14 lucrători și un buldoexcavator. De asemenea, din partea Agenției de Mediu s-au deplasat la locul incendiului 2 inspectori, iar din partea Poliției – 2 echipaje. După mai bine de 5 ore, incendiul a fost lichidat, poluarea fiind uriașă.
Diana Mitrache