Vânãtorii de munte din întreaga Europã se vor întâlni, în luna septembrie, la Petrosani. Astfel încât evenimentul sã se desfãsoare în bune conditii, Consiliul Local al municipiului Petrosani va dezbate proiectul de hotãrâre prin care se propune alocarea sumei de 10.000 de lei.

“În perioada 21 – 24 septembrie 2017 va avea loc în municipiul nostru întâlnirea vânãtorilor de munte din toatã Europa, prilej cu care o sã vinã în Petrosani delegatii din mai multe tãri, precum si elevi de la Colegiul National Militar Mihai Viteazul din Alba-Iulia. În cadrul reuniunii europene din zilele mentionate vor avea loc mai multe evenimente, printre care si o defilare a participantilor pe raza municipiului nostru”, aratã Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani. Banii sunt necesari pentru organizarea evenimentului, pentru suportarea cheltuielilor cu transportul, dar si pentru realizarea unor materiale si nu numai.  “Având în vedere importanta deosebitã a acestei reuniuni europene pentru comunitatea localã, propun implicarea Primãriei municipiului Petrosani si a Consiliului Local, în calitate de organizator al acestei manifestãri, si alocarea din bugetul local a sumei de 10.000 lei (…), reprezentând cheltuieli cu masa invitatilor si elevilor de la Colegiul National Militar  Mihai Viteazul din Alba Iulia, transportul elevilor si profesorilor însotitori pe ruta Alba-Iulia/Petrosani si retur precum si cu diverse materiale necesare organizãrii evenimentului  (panglici tricolore x 4 tãri,  bandã elasticã, apã, suc, cafea, sampanie, obiecte de artizanat, obiecte decorative, serv. De sonorizare, invitatii/imprimate, alte cheltuieli, etc)”, mai aratã primarul.  Actiunea are loc între 21 – 24 septembrie si sunt invitati 350 de astfel de camarazi de arme, multi dintre ei fãcând parte din armata NATO.

Monika BACIU