Populația din Petroșani și Petrila s-a trezit, în seara de joi spre vineri, în jurul orei 22,00, că este alarmată prin sistemul Ro-Alert, ca să stea în locuințe că este un urs în pădure. Anunțul făcut de inspectorii pentru situații de urgență ne lămurea că animalul sălbatic ar fi fost văzut în zona aflată pe drumul spre Parângul Mic. Vorbim aici despre un loc aflat în munte, la altitudine mare și unde, cel mai probabil, la cea oră nu aveau ce să caute turiștii, cu atât mai puțin localnicii. Și, cu toate acestea, populația de la noi a fost alertată.

„În ultima perioada de timp se constată o creștere a prezenței animalelor periculoase în proximitatea comunităților sau în locuri frecventate de turiști, preponderent din zona montană, lucru care poate conduce la o intensificare a atacurilor violente ale acestora împotriva persoanelor și/sau proprietăților publice şi private. Astfel, pentru protecția cetățenilor, sunt transmise mesaje de avertizare ce semnalează prezența urșilor sau a altor animale sălbatice mari în proximitatea zonelor locuite. Vă asigurăm că permanent depunem eforturi considerabile pentru îmbunătățirea capacității şi calității sistemului de prevenție şi intervenție în situații de urgență. Suntem conștienți de disconfortul creat și ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri, însă transmiterea acestor mesaje este imperios necesară, având în vedere scopul pentru care a fost conceput Sistemul de avertizare RO-ALERT. Reamintim, totodată, că prin intermediul Sistemul RO-ALERT se transmit, indiferent de oră, informații relevante, bazate pe date concrete furnizate atât de structuri specializate (Administrația Națională de Meteorologie, Inspectoratele de Jandarmi Județene Inspectoratele pentru Situații de Urgență și alte instituții cu rol şi competente în domeniul managementului situațiilor de urgenta), dar şi de către apelanți ( martori ai situațiilor în speță), atent verificate documentate.”, se arată într-un comunicat remis de ISU Hunedoara. Cel mai probabil, pentru că lumea s-a arătat contrariată și mulți oameni au reclamat problema, de acum înainte astfel de alarme vor fi date cu mai multă responsabilitate.

Diana Mitrache