Patru tineri au avut nevoie de interventia pompierilor militari din Valea Jiului dupã ce au ajuns într-o zonã sãlbaticã a Petrilei si n-au mai putut coborî.

Cei patru turisti, doi bãrbati si douã femei, au rãmas blocati în nãmetii de zãpadã din zona Auselu situatã în Cheile Taia din Petrila, dupã ce au urmat aparatele GPS pe un drum forestier înfundat. Când s-au vãzut în sãlbãticie si fãrã semnal la telefoanele mobile, tinerii si-au abandonat masinile în nãmeti si au coborât câtiva kilometri pentru a putea cere ajutor.

În sprijinul lor au plecat douã echipaje din cadrul Detasamentului de Pompieri Petrosani si au reusit sã-i localizeze iar mai apoi sã le scoatã autoturismele din zãpadã.  ”În sprijinul lor a plecat o autospecialã 4X4 si una SMURD, stiam unde se aflã. Printre turisti erau  si douã tinere care s-au adãpostit la un caton din zonã pânã am reusit sã le scoatem autoturismele  din zãpadã”, a precizat Adrian Avram, comandantul Detasamentului de Pompieri Petrosani. Pe de altã parte, drumul pe care au urcat turistii este unul forestier si pe timp de iarnã este un adevãrat pericol pentru cei care se aventureazã pe el.

Maximilian Gânju