O armă de foc a fost găsită pe marginea unui drum învecinat cu DN 66, în zona limitrofă a municipiului Petroșani. Pistolul era în stare de funcționare, avea toate seriile șterse, și a fost descoperit de un lucrător CFR.

Posesorul armei de foc n-a fost descoperit niciodată, deși în acest sens a fost demarată o anchetă. Toate indiciile arată că pistolul a fost adus ilegal în țară, iar faptul că nu mai avea nici un element după care putea fi identificat, indică
faptul că posesorul ar fi avut de gând să-l folosească pentru intimidarea oponenților ori chiar la infracțiuni. Ca și stare de fapt s-a reținut că numitul (…) s-a prezentat la sediul Poliției Petroșani și a predat organelor de poliție un pistol despre care a declarat verbal că l-a găsit pe marginea
drumului în zona Dărănești DN 66, pe raza municipiului Petroșani. Împreună cu doi colegi, efectua o verificare la echipamentele de cale ferată, aflându-se în zona Dărănești -Petroșani pe un drum
secundar din DN66. La un moment dat, pe marginea
drumului DN66 a văzut un pistol cu o husă protectoare care era acoperit parțial de zăpadă, iar când l-a ridicat de jos a constatat că este o armă letală. După ce a asigurat arma, a verificat zona respectivă însă nu a găsit muniție, tuburi de cartușe sau alte elemente componente ale armei iar ulterior s-a prezentat la sediul Poliției Petroșani, unde a predat pistolul, încărcătorul și husa
protectoare”, se arată în dosar. Polițiștii au încercat
să-l identifice pe cel care a
pierdut arma, dar încercările au fost în zadar. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani au fost nevoiți să claseze dosarul în care făceau cercetări. Pistolul confecționat din metal, inscripționat ,,BROWNING MOD GPDA8 UMAREX-LIZENZFRERTIGUNG MADE IN GERMANY”, cu încărcător metalic, calibru 8 mm K și a tocului confecționat din material imitație de piele, negru, toate depuse la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J Hunedoara, a fost confiscat de Judecătoria Petroșani.