Noaptea, vizibilitatea este redusã, iar ultimele accidente mortale din Petrosani, i-au fãcut pe angajatii primãriei sã ia decizia de a reabilita complet iluminatul public.  Pentru asta, Tiberiu Iacob Ridzi , primarul municipiului Petrosani spune cã are în plan accesarea unor fonduri europene, dar cã, pânã ce acestea vor sosi, iluminatul va fi suplimentat, mai ales în zonele în care existã trecerile de pietoni. Asta, dupã ce soseaua de centurã a fost total reabilitatã si redatã circulatiei si existã pericolul ca soferii sã calce mai mult pedala de acceleratie.
„Vrem sã accesãm fonduri europene pentru eficientizarea  iluminatului public si, dacã vom reusi, atunci, în tot orasul va fi înlocuit iluminatul public. Dacã nu, cu sigurantã, pe soseaua de centurã vom schimba iluminatul public”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi,  primarul municipiului Petrosani.
Mai mult, la fiecare trecere de pietoni va fi suplimentat numãrul de becuri existente, pentru ca, pe lângã marcajele cu lumini, de pe sosea, soferii sã vadã de la distantã aceste marcaje prin care trec pietonii.
„Am mai luat si o altã mãsurã suplimentarã. La toate trecerile de pietoni, de pe soseaua de centurã, vor fi montate reflectoare pe leduri, cu spot luminos mult mai intens, care sã lumineze trecerile de pietoni”, a mai spus Tiberiu Iacob Ridzi.
Douã accidente mortale s-au petrecut în acest an la Petrosani, unul în zona Petrosani Nord, iar cel de al doilea, pe o trecere de pietoni aflatã în zona Cartierului Aeroport, pe Drumul National ce traverseazã orasul, în zona minei Livezeni, iar soferii s-au plâns, în repetate  rânduri, cã vizibilitatea pe timp de noapte nu este corespunzãtoare, iar iluminatul necesitã îmbunãtãtiri.
Diana Mitrache