Șase hunedoreni, cu domiciliul în Petroșani și Baru Mare, au fost reținuți  de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara fiind acuzați de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, camătă și lipsire de libertate în mod ilegal. Potrivit procurorilor DIICOT în cauză s-a reținut faptul că, în primăvara anului 2021, pe raza județului Hunedoara a fost constituit un grup infracțional organizat care a acționat în mod coordonat până în anul 2022, în scopul săvârșirii infracțiunii de camătă. În acest scop, membrii grupului infracțional organizat au acordat, ca îndeletnicire, în perioada septembrie 2021 – aprilie 2022, fără a fi autorizați în condițiile legii, împrumuturi cu dobânzi semnificative, de peste 100%. Pentru recuperarea datoriilor și perceperea dobânzilor impuse, aceștia au recurs la amenințări și la violență fizică, mergând până la lipsirea de libertate a datornicilor. Până în prezent au fost identificate un număr de 26 de persoane vătămate. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 31.08.2022, au fost identificate și ridicate de la inculpați sume mari de bani (în contextul în care aceștia nu realizează venituri licite) precum și un număr important de documente privind autoturisme, cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că au fost lăsate în garanție de persoanele împrumutate de cămătari. La data de 01.09.2022, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Hunedoara a admis propunerea procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara, dispunând arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a celor 6 inculpați. „MUNTEAN NICOLAE Inculpat MUNTEAN CONSTANTIN Inculpat MUNTEAN BOBI Inculpat LĂCĂTUŞ NICOLAE ANDREI Inculpat BAŢALAN TEOFIL Inculpat MUNTEANU DAVID SAMUEL TIBERIU Inculpat  Complet: CJDL 2 Tip solutie: admite cererea Solutia pe scurt: În baza art. 226 Cod procedură penală admite propunerea formulată de Ministerul Public – D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Hunedoara, şi în consecinţă: În baza art. 202 Cod procedură penală şi art. 223 alin.(2) Cod procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: 1.MUNTEAN NICOLAE – cunoscut cu antecedente penale, cercetat pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 al. 1 ?i 3 ?i camătă, prev. de art. 351 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod penal; 2. MUNTEAN CONSTANTIN – cercetat pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 al. 1 ?i 3 ?i camătă, prev. de art. 351 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod penal; 3. MUNTEAN BOBI, cercetat pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 al. 1 și 3, cu aplicarea art. 41 al. 1 ?i art. 43 al. 5 Cod penal, camătă, prev. de art. 351 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 1 și art. 43 al. 5 Cod penal și lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1, 3 lit. b), Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 1 și art. 43 al. 5 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod penal; 4. LĂCĂTUȘ NICOLAE-ANDREI, cercetat pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 al. 1 și 3, cu aplicarea art. 41 al. 1 ?i art. 43 al. 5 Cod penal, camătă, prev. de art. 351 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 1 și art. 43 al. 5 Cod penal și lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1, 3 lit. b), cu aplicarea art. 41 al. 1 ?i art. 43 al. 5 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod penal; 5. BAȚALAN TEOFIL, cercetat pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 al. 1 ?i 3, cu aplicarea art. 44 Cod penal, camătă, prev. de art. 351 Cod penal, cu aplicarea art. 44 Cod penal și lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1, cu aplicarea art. 44 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod penal, 6. MUNTEANU-DAVID-SAMUEL-TIBERIU, cercetat pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 al. 1 și 3 și camătă, prev. de art. 351 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod penal; pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 01 septembrie 2022 şi până la data de 30 septembrie 2022, inclusiv. Respinge cererea inculpatului Băţălan Teofil privind luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu. Respinge cererile inculpaţilor Muntean Nicolae, Muntean Constantin, Muntean Bobi, Lăcătuş Nicolae-Andrei şi Munteanu David-Samuel-Tiberiu privind luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 01.09.2022. Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 44/2022 01.09.2022”, arată hotărârea magistraților. Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara și al jandarmilor din cadrul I.J.J. Hunedoara și Brigăzii Mobile de Jandarmi Timișoara. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Unității Centrale de Analiză a Informațiilor. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.