Guvernul a alocat peste 31 de milioane de lei primăriilor din județul Hunedoara. Fiecare din cele 69 de unități-administrativ teritoriale a primit bani de la Executiv. Celor 69 de unități administrativ-teritoriale din județul Hunedoara le-a fost alocată suma de 31.350.000 lei.

”Banii au fost împărțiți în mod echilibrat, ținându-se cont de mărimea județelor și de criterii obiective legate de modul în care epidemia Covid-19 a afectat unitățile administrativ-teritoriale. Sumele vor putea fi folosite pentru începerea în bune condiții a anului școlar, pentru acoperirea cheltuielilor efectuate în această perioadă și pentru continuarea unor proiecte de investiţii. Totodată, alocările vin să compenseze reducerile semnificative de venituri suferite de multe primării ca urmare a întreruperii unor activităţi economice ale agenţilor economici şi deci a reducerii încasărilor de impozite şi taxe locale”, a explicat Vetuța Stănescu, secretar de stat în MLPDA.

Cei mai mulți bani au ajuns la Deva (3.000.000 de lei) și la Petroșani (2.000.000 lei). Brad, Hunedoara. Orăștie, Vulcan, Lupeni, Călan, Pui au primit fiecare câte 900.000 lei. La Hațeg s-au repartizat 600.000 lei, iar la Teliucu Inferior, Șoimuș, Romos, Orăștioara de Sus, Luncoiu de Jos, Ilia, Crișcior, Beriu, Blăjeni, Baru, Uricani, Petrila, Geoagiu primesc câte 500.000 de lei fiecare. Certeju de Sus, Zam, Sarmizegetusa  primesc 400.000 de lei fiecare. La Vălișoara și Boșorod s-au repartizat câte 350.000 de lei, iar la Vorța, Toplița, Tomești, Cerbăl, Cârjiți, Bucureșci, Buceș, General Berthelot vor ajunge câte 300.000 de lei.

Vețel, Vața de Jos, Turdaș, Totești, Sântămărie Orlea, Sălașu de Sus, Ribița, Răchitova, Rapoltu Mare, Peștișu Mic, Mărtinești, Lunca Cernii de Jos, Lelese, Hărău, Gurasada, Ghelari, Dobra, Densuș, Burjuc, Bunila, Bulzeștii de Sus, Bretea Română, Brănișca, Băița, Băcia, Balșa, Simeria ajung câte 250.000 de lei. Comuna Bătrâna va beneficia de 100.000 de lei.

Sumele au fost alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, însoțite de Notele de fundamentare, prin care se solicită alocarea fondurilor necesare asigurării cheltuielilor de funcționare ale administrațiilor publice locale până la sfârșitul anului 2020 (salarii, asistență socială, utilități, încălzire, iluminat public), cheltuieli care sunt absolut necesare a fi efectuate până la sfârșitul anului 2020.

Cosmin BACIU