H unedoreanul s-a plâns că soția lui a pierdut vremea la bârfe și cafele în loc să-i gătească, a luat un făcăleț din bucătăria locuinței și și-a bătut soția.

În replică, femeia a susținut că motivul pentru care a stat 8 zile în spital, după bătaia administrată de consort, a fost legat de bani. ”Între cei doi s-a iscat o discuţie tensionată din cauza banilor, iar la un moment dat, inculpatul, a luat un făcăleţ cu care a lovit-o pe persoana vătămată peste mână şi la nivelul șoldului. La scurt timp, persoana vătămată a sunat-o pe fiica sa, care se afla la muncă în Anglia, relatându-i cele întâmplate. (…) A doua zi,
persoana vătămată s-a deplasat la sediul Serviciului de Medicină Legală din Hunedoara, de unde a obţinut certificatul medico-legal emis de S.J.M.L Hunedoara ce atestă faptul că a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur şi care au necesitat pentru vindecare un număr de
8-9 zile de îngrijiri
medicale. În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut că a existat un episod conflictual cu fosta soție, dar nu a lovit-o pe aceasta. În faţa instanţei, a susţinut că persoana vătămată a plecat de acasă pentru a merge la doctor întrucât a spus că o doare în piept şi că ar fi plecat la Zam. (…) Inculpatul a recunoscut că în ziua respectivă a avut loc o ceartă cu persoana vătămată, întrucât s-a întors de la pădure şi nu a găsit mâncare gătită când s-a întors, persoana vătămată preferând să stea la cafele. Inculpatul a mai susţinut că persoana vătămată ar fi avut relaţii şi cu alţi bărbaţi, iar
leziunile suferite ar putea proveni de la altercaţiile pe care le-ar fi avut cu alte femei”, se arată în dosarul aflat la Judecătoria Deva. Bărbatul n-a putut dovedi afirmațiile și a fost acuzat de infracţiunea de violenţă în familie. A fost condam­­nat de Judecătoria Deva la pedeapsa de 9 luni închisoare cu suspendare și prestarea a 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Comunei Vorţa sau în cadrul Comunei Luncoiu de Jos.