Patru oameni au ajuns in stare grava la Spitalulde Urgenta din Petrosani, dupa ce au fost victimele unui accident rutier. Una dintre victime a avut nevoie de pompieri, care au taiat masina ca sa o scoata

Accidentul s-a petrecut pe DN 66 A intre Petrosani si Vulcan. Soferul de 21 de ani a pierdut controlul volanului, s-a izbit de un stalp si de acolo a fost proiectat intr-un bolovan mare asezat pemarginea drumului. Imediat la fatalocului au venit mai multe ambulante, dar a fost nevoie de pompieri care au taiat masina ca sa scoata una dintre victime. „Noi ne-am deplasat la locul accidentului cu un echipaj de la descarcerare si unul SMURD. Alte doua ambulante cu medic au intervenit. In urma accidentului, au rezultat 4 victime, din care una incarcerata si ranita destul de grav”, a declarat Adrian Avram, comandantului Detasamentului de Pompieri Militari Petrosani.

Cel mai grav este o femeie de 41 de ani, pasagera pe bancheta din spate a masinii, care a fost scoasa ultima si  medicii aupierdut minute bune pana au stabilizat-o si au transportat-o la spital. „Din cele 4 victime, doua vor ramane internate la sectia de chirurgie ATI, pentru ca prezinta traumatisme cranio-cerebrale acute inchise, fracturi la nivelul membrelor superioare, precum si toraco-abdominale. Ceilalti pasageri sunt mai putin accidentati si au doar traumatisme toracice si cranio-cerebrale, iar doamna mai in varsta are un traumatism la un genunchi”, a precizat Liliana Dumitru,medic UPU SMURD, Spitalul din Petrosani.

In masina erau 4 oameni cu varste intre 21 de ani si 74 de ani, iar politistii spun ca soferul avea viteza. Mai mult, de vina sunt si conditiile meteo. „Am constatat ca soferul autoturismului, pe fondul neadaptarii vitezei la conditiile de trafic, a derapat, a pierdut controlul volanului, a izbit un stalp de inalta tensiune dupa care s-a oprit intr-o roca aflata pe marginea drumului. Soferul a fost testat,iar rezultatul alcoolemiei a fost zero”, a adaugat si Nicolae Airinei, comandantul PolitieiAninoasa.

Politistii mai spun ca in 2013, de fiecare data cand a fost montat aparatul radar pe acest tronson de drum, pe care s-a produs accidentul, cel putin 10 sanctiuni au fost date in maxim doua ore. Toate din cauza soferilor care calca prea mult acceleratia.

Diana Mitrache