S tațiunea pasul Vâlcan va avea o rețea nouă de apă potabilă și abia apoi se va putea vorbi despre dezvoltare. Timid, și în acest an, stațiunea a crescut și a atras turiștii, dar, odată ce va avea și tunuri de zăpadă, investitorii sunt gata să dezvolte locul.

Deși are o telegondolă funcțională, Pasul Vâlcan mai are nevoie de investiții ca să devină un domeniu
turistic de interes.
Așa că autoritățile locale spun că acum introduc apa în stațiune. Ea va ajunge și în cabane, dar va fi folosită și pentru producerea artificială a zăpezii.
„A fost un plus anul acesta și acum suntem în tratative cu cei de la CJH. Știm că a fost alocată suma de 2,8 mili­oane de lei pentru alimentaea cu apă potabilă în Pasul Vâlcan. Din păcate sunt foarte multe avize și asta întârzie lucrarea, chiar dacă avem banii prevăzuți. Noi sperăm ca, în decursul acestui an, să rezolvăm problema apei în Pasul Vâlcan. Asta, pentru că, odată ce vom avea apa, vom putea să alimentăm tunurile de zăpadă și se știe că, atunci când ai zăpadă, practic, ai un domeniu schiabil utili-zabil”, a spus Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Iar odată ce infrstructura este finalizată, investitorii sunt gata să dezvolet stațiunea.
„Din discuțiile cu cel care gestionează acest domeniu schiabil,
domnul Emil Părău, avem promisiuni că va face aici o nouă investiție. Dar asta depinde de aducerea apei. Suntem în discuții cu composesoratele care au acolo pământ și ne dorim să ajungem la o înțelegere”, mai spune primarul.
Pasul Vâlcan este cel de al treilea domeniu schiabil de la noi, după Straja și Parâng, iar legătura cu Straja ar putea crea unul dintre cele mai mari domenii de acest fel din România.
Diana Mitrache