În anul 2000 au fost fãcute primele demersuri cu privire la constructia  drumului spre Parâng, moment în care acesta trecea de la drum forestier, la drum judetean, iar acum suntem la faza la care acesta este  vizibil construit si o parte din amplasament deja stabilitã.
Au fost cãutate solutii si, dupã 20 de ani, atât primarul din Petrosani, cât si administratia judetului, au constatat cã lucrurile se miscã. Au fost gãsite chiar si solutii pentru ca schiorii sã nu fie încurcati de masini si astfel, în perioada urmãtoare, vor fi montate tuburile ce vor forma tunelurile prin care sã poatã trece chiar si douã autocare simultan.  „Sãptãmâna aceasta au venit si se vor amplasa cele douã tuneluri care vor fi pe drum, acolo unde intersecteazã  pârtia. Cei care schiazã vor putea sã treacã fãrã probleme, pentru cã drumul va fi circulabil si iarna si atunci, împreunã cu constructorul am gãsit aceastã solutie. E cea mai avantajoasã, ca noi sã putem circula pe drum si cei care schiazã sã nu aibã nicio  problemã”, a precizat Costel Avram,  administrator public al judetului Hunedoara.

Inspectia a fost fãcutã azi în teren si de primarul din Petrosani, care s-a arãtat acum multumit de stadiul lucrãrilor.
„Acest drum a fost promis de CJH de 20 de ani. Anul trecut eram sceptic în ceea ce priveste aceste lucrãri, stiind dificultatea lor. Eu îi felicit pe cei de la CJH, iar domnul Costel Avram a împins lucrurile de la spate, asa încât, acum sã gãsim solutiile tehnice, pentru cã au fost probleme în zonele în care drumul intersecta pârtiile de schi, acestea din urmã deja fiind amenajate si am gãsit aceastã solutie cu tunelurile, care este una foarte bunã, din punct de vedere tehnic”, a mai spus si Tiberiu Iacob Ridzi,  primarul municipiului Petrosani.
Douã parcãri, cu bãnci si belvedere sunt acum amenajate în  drumul spre munte, iar echipele de muncitori sunt zorite sã se înscrie în termenele stabilite. Asta pentru cã, într-o lunã, se asteaptã ca primul strat de asfalt sã fie deja turnat.
„A fost un  grafic care nu l-au respectat. Le-am cerut un nou grafic, iar acesta duce la ideea cã, la finele lunii octombrie va fi turnat primul strat de asfalt”, a mai adãugat Costel Avram. Muncitorii au sãpat în lateral, au lãrgit amplasamente si acum monteazã gabioane ce vor sustine terasamentul. Se lucreazã în munte si optimismul celor din Parâng este legat de faptul cã  aceasta ar putea fi prima iarnã în care sã se poatã urca la munte, pe drum. Va fi, de altfel, prima iarnã când  drumul nu va fi închis, iar drumarii chiar îl vor deszãpezi.
Contractul a fost semnat în 2018, sunt 3.725  de metri de reabilitat, iar lãtimea pãrtii carosabile va fi de pânã la 4 metri. Artera va traversa chiar si pãrti ce vor intersecta pârtia de schi, va avea 4 km si jumãtate de rigole  betonate, care vor drena apele, 23 de podete si pe 2 km si 200 de metri va fi construit un zid de sprijin, totul la suma de aproximativ 17.308.917,86 de lei.
Diana Mitrache