H idroelectrica intenționează să realizeze un parc
fotovoltaic în Țara Hațegului. Investiția va avea o putere instalată de 8 MW în județul Hunedoara, pe un teren aflat în proprietatea Sucursalei Hațeg a companiei.

Hidroelectrica a demarat o licitație prin caută consultanți care să elaboreze un studiu de fezabilitate și un caiet de sarcini pentru scoaterea la licitație a unui contract de proiectare și execuție la cheie a obiectivului „Parc fotovoltaic Țara Hațegului”, al cărui amplasament este situat în extravilanul localităților Bretea Română și Subcetate din Hunedoara.
”Este necesară achiziționarea serviciilor de specialitate pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice pe baza cărora se vor identifica și supune aprobării la nivelul beneficiarului, a indicatorilor maximali și minimali in vederea promovarii titlului de investiții “Parc fotovoltaic Țara Hațegului, județul Hunedoara”. Menționăm faptul că
scopul investiției este de a valorifica potențialul solar al județului Hunedoara (pe terenurile adiacente canalelor de fugă a CHE Bretea și CHE Subcetate) cu consecințe benefice asupra mediului și de a produce energie electrică din surse regenerabile, prin construirea unei Centrale Fotovoltaice cu o
capacitate estimată de 8 MWp produsă de panouri fotovoltaice, ce vor genera o cantitate de energie electrică regenerabilă estimată la aproximativ 9.4 GWh/an”, notează
documentul.
Parcul fotovoltaic se va întinde pe o suprafață de 10 hectare, iar Hidroelectrica estimează că va produce anual undeva la peste 9 GWh de electricitate. Lângă parc va fi construită și o stație de transformare de 20/110 kV.
296.409 lei este valoarea contractului de servicii. Perioada de derulare a contractului, respective întocmirea documen­tațiilor în vederea realizării parcului fotovoltaic este de un an de zile.
Monika BACIU