Conducerea Asociaţiei Salvital Hunedoara şi-a respectat promisiunea dată paramedicilor şi a aprobat majorarea salariilor începând cu data de 1 aprilie 2020.
Decizia de majorare a fost aprobată către Adunarea generală a Salvital Hunedoara, şi s-a realizat datorită efortului financiar făcut de către consiliile locale care au calitatea de membru al asociaţiei, care au conştientizat importanţa serviciului SMURD pentru judeţul Hunedoara şi au apreciat activitatea desfăşurată de către personalul paramedical în acordarea primului-ajutor calificat sau în numeroasele acţiuni de voluntariat, înţelegând totodată că nivelul de salarizare actual este unul foarte redus.
”Pe această cale, MULŢUMIM tuturor primarilor şi consilierilor locali care au sprijinit iniţiativa noastră şi au făcut posibilă aprobarea unor hotărâri în acest sens. Le transmitem mesajul paramedicilor care sunt hotărâţi să îşi desfăşoare activitatea cu profesionalism, responsabilitate şi dăruire, pentru că… Cine salvează o viaţă, salvează o lume întreagă! Avem speranţa că datorită sprijinului financiar acordat de către membri asociaţiei ne vom putea continua activitatea, astfel încât în judeţul Hunedoara toate echipajele SMURD să rămână funcţionale, iar activităţile de voluntariat şi cursurile de prim ajutor să continue”, a precizat Petru-Mărginean, preşedintele Asociaţiei Salvital. Conducerea şi paramedicii din Salvital Hunedoara îşi exprimă convingerea că şi Consiliul Judeţean Hunedoara va respecta hotărârile Adunării generale luate în şedinţa din data de 9 martie 2020, unde în unanimitate, s-a stabilit în sarcina unităţilor administrativ-teritoriale obligaţia de a majora contribuţia la 10 lei/locuitor/an, astfel încât să poată fi susţinută financiar această majorare salarială, dar şi că celelalte autorităţi publice locale care nu susţin SMURD în judeţul nostru să conştientizeze importanţa acestui serviciu şi să procedeze în consecinţă.
Maximilian Gânju