A fost pandemia cea care a făcut ca admiterea la unul dintre cele mai bune licee din Hunedoara să se facă cu note incredibil de mici.

Asta spun cei care conduc unitatea de învățământ și care au constatat că generația care a făcut un an și jumătate școală on-line nu a avut note bune și, în plus, au fost și mai puțini elevi ca în anii precendenți,
pentru că aceasta este generația care, în clasa I a avut de ales între grupa pregătitoare și clasa I.
Conducerea Colegiului Național Mihai Eminescu din Petroșani a încercat să explice de ce s-a ajuns ca în acest an, să fie elevi ce au intrat la cel mai titrat profil cu note puțin peste 4. Este o anomalie, care vine după o perioadă în care toată lumea a fost greu încercată.
„Acestă situație se datorează, în primul și în primul rând, suprasolicitării planului de școlarizare. Nu numai la noi, dar și la celelalte licee din Petroșani, pentru simplul motiv că am mizat pe elevii buni, care au optat pentru liceul nostru și care veneau din celelalte zone ale Văii Jiului. Ori, din păcate, anul acesta au venit 16 copii de la Vulcan și 15 de la Petrila, plus un copil de la Pui. Și așa avem 10 locuri rămase libere”, a spus Gabriela Szakacs, director C N Mihai Eminescu Petroșani.
Au fost note mici și pentru că, știind că aici se intră cu note mari, cei care au fost la un nivel mediu, au optat pentru alte licee, spun acum profesorii de la Teoretic, iar cei care au sperat într-o minune au rămas cu prima opțiune aici și, ca urmare, au și intrat.
„Deja avem solicitări pentru a III-a etapă de repatizare, care vor opta pentru colegiul nostru și mai pot face asta între 9 – 11 august. Depun doar o cerere la școlile de unde vin. Dar mediile mici sunt rezultatul unui an și jumătate de școală on-line. Noua modalitate de susținere a examenului național a contat și ea, iar această generație de acum a fost una de sacrificiu, pentru că, în fiecare an, ei au avut o nouă programă”, mai spune directorul acestui liceu, Gabriela Szakacs
Dar sunt și foarte mulți copii cu medii mari, iar în acest an s-a demonstrat că media bate opțiunea și nu invers.
„Suntem pe locul I din județ, exceptând Seminarul Teologic de la Prislop, unde au fost doar 11 fete. Rezultate de la olimpiade avem în fiecare an, la toate materiile și totuși, din păcate, în acest an, am avut ghinion. Dar a scăzut și numărul de copii. Pentru că ei, când au putut să opteze pentru clasa I sau grupa pregătitoare, gerenația s-a scindat în două și baza de selecție a fost mai mică”, a conchis directoarea liceului.
La Colegiul Național Mihai Eminescu din Petroșani, unde au fost doar doi picați la examenul de Bacalaureat din acest an, o nouă generație a intrat cu medii mult mai mici decât în alți ani. Ba, mai mult, sunt încă 10 locuri libere la clasa de Mate-info, un profil extrem de căutat de elevii din Valea Jiului.
Diana Mitrache