P andemia de corona­virus a afectat ochii copiilor. Trecerea școlii în online, a făcut ca vederea copiilor să fie afectată.

Peste 90% dintre părinții participanți la un studiu desfășurat într-o serie de zone rurale de către organizația World Vision România spun că vederea copiilor a fost afectată în ultimii doi ani de pandemie, potrivit unui comunicat al organizației. Aceasta anunță un program de informare și testare a acuității vizuale a copiilor și adulților în mai multe comunități rurale.
Potrivit comunicatului, 42% dintre părinții care se plâng de afectarea vederii copiilor spun că problemele de acest fel s-au agravat mult sau foarte mult.
Aproape jumătate dintre părinții de la sate participanți la sondaj afirmă despre copiii lor că s-au plâns des sau foarte des în timpul școlii online că îi dor ochii, arată World Vision Romania.
Peste 61% dintre părinții din comunitățile vulnerabile nu și-au dus niciodată copiii la un control oftalmologic, deși medicii recomandă un control pe an.
Fundația anunță că va organiza sesiuni de inforrmare si testare a acuității vizuale pentru 6000 de copii și adulți din comunitățile din mediul rural.
Sondajul s-a desfășurat pe un eșantion declarat reprezentativ de către organizatori, de aproape 500 de părinți din nouă județe, cu vârste și niveluri diferite de studii.
Monika BACIU