Marius Heljiu, consilierul local de la Petrila care si-a dat demisia din PDL zilele trecute, isi motiveaza gestul, precizand ca nu se poate lucra cu primarul Ilie Paducel, care impunea proiecte de hotarare pe banda rulanta. ”Divergente in partid erau de multa vreme, cei de acolo au vrut ei sa ma dea afara, dupa aceea s-au razgandit… Iar acum sunt membru PSD din 14 aprilie. Eu am plecat din PDL pentru ca nu mi-a placut modul de lucru al lui Ilie Paducel. Te trezeai in sedintele de consiliu local cu proiecte pe care trebuia sa le votezi ca erai din PDL, chiar daca nu ti se pareau in regula. El ne punea in fata faptului implinit, ori asa ceva nu se face”, a declarat Marius Heljiu.

Paducel neaga acuzatiile lui Heljiu si spune ca acesta a plecat la PSD pentru ”a le face cafele celor de acolo”.

”Eu vreau sa spun ca pot demonstra ca toate proiectele depuse spre dezbatere de mine au fost pentru binele si in interesul petrilenilor. Nu stiu care sunt acele proiecte care ar fi fost impuse de mine si nu vizau bunul mers al cetatenilor din Petrila. Deci domnul Heljiu a plecat fara motiv, nu mi-a spus de ce, dar eu am observat ca a fost foarte incantat sa le faca cafele celor din PSD”, a precizat Ilie Paducel.

Anamaria

NEDELCOFF