Primarul Pãducel are acum procesul verbal care confirmã excluderea lui din PDL. Cu toate astea, el nu s-a înscris încã în PSD. Primarul de la Petrila, Ilie Pãducel, a primit documentul care îl desparte pentru totodeauna de PD-L, partidul din care a fost exclus.

Dar,  chiar dacã  are procesul verbal de câteva zile, acum, edilul nu mai pare nerãbdãtor sã se înregimenteze din nou într-un alt partid, asa cum se arata în urmã cu ceva timp. “ Am hotãrârea de aproape o sãptãmânã, dar credeti-mã, nu am avut timp sã mã mai gândesc la politicã.

5-1Pur si simplu am avut alte treburi mai importante, ale orasului de rezolvat”, a declarat Ilie Pãducel, primarul Orasului Petrila. Primarul Orasului Petrila, Ilie Pãducel, a fost exclus din Partidul Democrat –Liberal în data de 5 septembrie, în urma unei sedinte cu scântei a organizatiei judetene. În tot acest timp, el a afirmat cã se va înscrie în PSD, negresit. “ Eu am spus-o si o repet: vreau si mã voi înscrie sau, pardon, reînscrie în PSD, partidul unde am activat cinci ani de zile, din 2000 pânã în 2005”, a afirmat Pãducel.

Dar, înscrierea în Partidul Social Democrat  ar urma sã-i aducã edilului si o functie, mãcar, iar asta cu…posibilitãti de avansare. Adicã, lui i s-a promis, decamdatã, functia de vicepresedinte al organizatiei locale a PSD Petrila, precum si cea de vicepresedinte al organizatiei judetene.

Luiza Andronache