Încep spectacolele de operă în Hunedoara. Sunt 5 orașe și una dintre cele mai spectaculoase locații va fi, cu siguranță, la Petrila. Este o premieră națională inedită, completată cu un spectacol de lasere, organizatorii vorbind despre o reprezentație pentru 500 de spectatori ce vor ajunge în zona minei Petrila, acum devenită Exploatarea Culturală Petrila.

De miercuri, 12 iulie, spectacolele de operă debutează cu „La Traviata”, în Piața Victoriei din Orăștie, iar joi va fi spectacolul „Bărbierul din Sevilla”de la Brad, și el o premieră în județul nostru. Dar, poate cea mai spectaculoasă reprezentație va fi vineri la Petrila. Organizatorul festivalului de operă este de părere că aici totul va fi o inovație impresionantă.
„Creșterea, ca vizibilitate, a Exploatării Culturale Petrila, a făcut ca, pentru echipa executivă, ca să zic așa, să fie o provocare. Trebuie să recunosc că, în acel moment, mi-a venit în cap filmul Mad Max. Poate cei care îl cunosc, știu că e vorba despre un decor post atomic, un decor apocaliptic, în limbaj de rock psihedelic, clădiri dezafectate, multe ruinate, dar foarte spectaculoase, dacă știi să te uiți la ele. Și atunci am zis ok: aici trebuie să punem în scenă „Carmina Burana”. Este o cantată spectaculoasă, cu o durată rezonabilă de o oră și un sfert. Iar acele turnuri rămase de la mină ne-au făcut să ne gândim cu ce o „asezonăm”. Un show de lasere, care se potrivește perfect și cu cantata și cu decorul de acolo”, a spus Alexandru Gruian, director al Festivalului Opera Nigts.
Singurul impediment ar fi vremea, însă organizatorii spun că spectacolul va fi pentru câteva sute de participanți. În cazul în care plouă, se mută la teatrul din Petroșani.
„Ofensiva culturală continuă și mă bucură că festivalul și-a mărit numărul de spectacole, mergând de la 3 la 5. Va fi și la Brad și Orăștie. Dar cea mai mare bucurie va fi premiera din incinta fostei mine Petrila. Acolo va fi, pentru prima dată în România, un festival de operă”, a completat și Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.
Spectatorii au acces gratuit la toate aceste spectacole. Așadar, miercuri, 12 iulie, „La Traviata”, are loc în Piața Victoriei din Orăștie, iar joi va fi spectacolul „Bărbierul din Sevilla”de la Brad.
Vineri, spectacolul impresionat de la fosta mină Petrila.
Sâmbătă, la Castelul Corvinilor din Hunedoara va fi „Rigoletto”, iar duminică, în curtea Consiliului Județean va fi „Trubadurul”. „Rigoletto se potrivește perfect cu castelul. Rigoletto este un personaj care locuia într-un castel medieval, iar „Trubadurul” lui Verdi va fi la Deva”, a mai completat Alexandru Gruian.
Toate spectacolele încep la ora 21,00, însă, cel de la Petrila, pentru a putea fi pus în scenă, cu instalația de lasere, va începe în jurul orei 21,30.

Diana Mitrache