D upă ce anul trecut au achiziționat prima mașină electrică din județ, la primăria Petrila, edilii de aici au acum 3 astfel de
autovehicule. Una este la Poliția locală și una la departamentul care gestionează domeniul public al orașului, iar economia, în cindițiile în care carburanții s-au scumpit enorm, este palpabilă.

Primarul Vasile Jurca spune că a fost un târg extrem de avantajos și că una dintre mașini a scos-o gratis și nici nu a stat la coadă, ca să o primească, pentru că s-a gândit din timp la mașinile eco. Așa că acum sunt 3 astfel de vehicule care sunt econmice.
„În primul rând am fost motivați pentru că există o subvenție consistentă la achizionarea acestor mașini, din partea Fondului de Mediu. Deci, pentru o mașină electrică, în condițiile în care ai și două rable, este undeva la 54.000 de lei, deci, aproximativ 11.000 de euro. Și, pot să spun că la 3 mașini cumpărate, una e gratis”, a spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
Una dintre mașini este a Poliției Locale, care avea la dispoziție un Logan vechi și care consuma mult combustibil, după cum spun oficialii de la Petrila. Iar cealaltă mașină va ajunge la cei care gestionează domeniul public al orașului. Iar costurile au scăzut de la prima mașină ce a ajuns la primărie.
„Anul trecut am cumpărat prima mașină în toamnă și
ulterior am dat comandă și anul acesta le-am cumpărat și pe acestea. Am avut și inspirație, pentru că, la momentul acesta, dacă vrei o mașină electrică, aștepți un an de zile. Și noi
le-am luat și sunt economice. Costul la 100 de km este undeva la 15 lei maxim. Și una dintre ele are autonomie de 480 de km”, a mai spus primarul Jurca.
Mașinile achiziționate sunt HYUNDAI KONA ELECTRIC de 136 CP. Potrivit descrierii oficiale, mașina oferă o automonie de până la 484 de kilometri, iar viteza maximă poate fi de 167 km/ h, iar încărcarea bateriei litiu-ion polimer de la o capacitate de 10% până la 80% durează aproximativ 47 min.
Primăria a plătit 117.000 de lei, pentru o mașină, care a costat cu 10.000 de euro mai mult, dar diferența a fost susținută de voucherul de la Fondul de Mediu.
Diana Mitrache