Archive. Laptop with folders instead of the screen. 3d

O firmă din municipiul Petroşani vine în întâmpinarea instituţiilor publice, dar şi a companiilor mari, odată cu implementarea unui proiect ce a avut ca scop  promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri. Este vorba despre firma Diacostampet SRL, care, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, derulează începând cu 01 mai 2019, proiectul “ Dezvoltarea activitatii de arhivare digitala a documentelor la Diacostampet SRL“, proiect co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei (succesor in drepturi si obligatii al Ministerului Dezvoltarii Regionale, Administrației Publice), in calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operational Regional 2014-2020 și Organismul intermediar Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest.
Valoarea totală a proiectului este de 1.242.115,29 lei, valoarea finantarii nerambursabile este de 832.355,82 lei, din care FEDR 707.502,44 lei, şi are obiectivul general in a creste capacitatea de arhivare si a competitivitatii societatii prin achizitia de echipamente moderne si performante care sa pozitioneze societatea Diacostampet intre jucatorii relevanti din zona arhivarii la nivelul judetului Hunedoara.
Obiectivul specific al proiectului consta in modernizarea bazei materiale prin achizitia de tehnologie de ultima generatie concretizata in echipamente IT, licente, software, echipamente arhivare, mobilier si echipamnete pentru obtinerea unor economii de energie in vederea dezvoltarii activitatii de arhivare fizica si electronica a documentelor.