Jiul Petroșani, aflată în perioada de pregătire, a susținut un amical de lux în Capitală cu echipa de Liga a II-a, Steaua București.
A fost un meci la discreția echipei gazdă care a învins, fără drept de apel, cu 7-1…
O înfrângere în aparență dureroasă, dar recunoscută de fair-play de jiuliști care au simțit diferența de valoare dintre cele două echipe. O echipă Steaua care a fost ”ghidonată” de-a lungul a 90 de minute de un Adi Popa renăscut din propria-i cenușă, care a creat aproape toate fazele de gol! Jiuliștii au încercat să se țină de mai titratul lor adversar, dar au fost copleșiți, mai ales în prima repriză, când bucureștenii au condus cu 5-0!
După pauză, schimbările produse de antrenorii Avram Molodovan, de o parte și Daniel Oprița de cealaltă au mai echilibrat jocul, ca dovadă că a fost doar 2-1 pentru Steaua.
Dincolo de meciul propriu-zis sunt câteva considerații foarte interesante, colaterale, pe care le vom dezbate pe larg în ediția de vineri, 4 februarie 2022.

GENU TUTU
Foto facebook CSA Steaua Bucuresti