Tânãrul acuzat a lovit o adolescentã într-un club din Petrosani s-a prezentat în fata judecãtorului de drepturi si libertãti si a cerut încetarea controlului judiciar.

Nicolae Gutã junior a fost plasat sub mãsura preventivã, respectiv control judiciar, în urmã cu circa douã luni dupã ce pe numele lui s-a întocmit un dosar penal pentru loviri si alte violente. Fiul celebrului manelist din Petrosani, ar fi agresat o tânãrã de 19 ani, în vãzul a zeci de oameni, într-un local chiar în noaptea Învierii. Magistratii au decis ca Gutã junior sã rãmânã în continuare sub control judiciar, are permisiunea de a pãrãsi localitatea de domiciliu cu anumite conditii, în special pentru concertele sustinute în tarã, dar si interdictie de a intra în Clubul ,,Keops” din municipiul Petrosani, unde a avut loc incidentul. Gutã nu are voie sã se apropie de Sanda Ana-Maria sau de membrii familiei acesteia si sã nu comunice cu ei. Totodatã, tânãrul este obligat sã stea la distantã si de cei opt martori care au fost identificati de anchetatori. Nicolae Gutã a contestat decizia instantei din Petrosani, cererea sa urmând a fi solutionatã de Tribunalul Hunedoara. Manelistul a fost trimis în judecatã pe fond, dosarul sãu fiind înregistrat la instanta din Valea Jiului si urmeazã sã se stabileascã si primul termen.

Maximilian Gânju