Toată descinderea cu elicoptere a oficialilor de la Guvern, listele făcute de Prefectură și evaluările pagubelor au fost în zadar pentru cei de la Apele Române. Această instituție, deși a avut multe lucrări hidrotehnice distruse, iar altele sunt și acum în pericol, nu a primit niciun leu.

Din 26 iunie, când la Valea de Pești a poposit ministrul Marcel Vela, ca să evalueze pagubele, și până acum, cei de la Apele Române s-au descurcat doar cu fondurile proprii. Nu a fost alocat niciun leu, deși inundațiile catastrofale au generat mari pierderi, au distrus diguri și se impune mai mult ca oricând alocarea banilor și pentru barajul de la Valea de Pești.

„Noi ne punem mari speranțe în proiectul de punere în siguranță al barajului de la Valea de Pești, pentru că acolo s-a luat în calcul asigurarea capacității de scurgere la debite foarte mari, în aval de baraj, adică până la Livezeni și consider că acest proiect este unul de anvergură și ar rezolva problemele apărute în urma inundațiilor ”, a precizat Sorin Corici, director al Sistemului Hidrotehnic Ape Jiu.
Nu mai puțin de 40 de milioane de euro ar fi necesari acum, iar banii pot veni pe proiecte europene, însă, deocamdată, cei care administrează apele din Valea Jiului s-au descurcat doar cu ce au putut.
„Am avut o campanie susținută în această vară cu utilajele proprii și am înlăturat efectele imediate, am pus și în siguranță anumite lucrări, dar, sigur că ne mai trebuiau bani pentru a rezolva problemele esențiale ce au apărut la diguri, la maluri, care trebuie consolidate. Ne-am descurcat cu banii de la Apele Române Craiova și cu utilajele lor”, a mai spus Corici.
Jiul de Vest a fost puternic afectat de inundațiile din luna iunie, iar distrugerile au fost uriașe.
„Pe toată această lungime au fost zone puternic afectate. Mă refer la zona din amonte de Uricani, Valea de Brazi, la Uricani în oraș, la Vâscoza, în Lupeni, la Coroieșto, la Aninoasa. În mare parte le-am rezolvat și nu le-am făcut la capacitatea proiectată, dar le-am adus la secțiuni bune, ca, la eventualele inundații, să nu mai avem probleme. Cea mai afectată zonă a fost zona Câmpu lui Neag – Uricani și mai avem de lucrat la ele și în anul 2021, cu banii noștri”, a conchis directorul firmei care gestionează albiile apelor din bazinul celor două Jiuri.
În 26 iunie, Jiul de Vest a măturat tot vestul Văii Jiului și a luat cu el poduri, podețe și lucrări hidrotehnice. Acum, la o jumătate de an, doar oamenii au fost despăgubiți și autoritățile locale, care au reușit să refacă podețele și drumurile afectate. Și mina Lupeni a primit banii și cei de la Apa Serv, singurii care nu au fost despăgubiți fiind cei de la Sistemul Hidrotehnic Ape Jiu.
Diana Mitrache