L icitația pentru realizarea unui bloc social pe strada Tudor Vladimirescu din Petrila a fost anulată din nou. Nici de această dată nu a fost depusă nicio ofertă. Este a șasea oară când contractual este anulat din același motiv.

”Această procedura a fost anulata automat
deoarece la data limita de depunere oferta nu au
existat ofertanti care au depus oferta”, arată motivul anulării. Administrația locală de la Petrila a organizat, pentru a șasea oară, licitația pentru execuția lucrărilor de construire bloc locuințe sociale strada T. Vladimirescu, UAT Petrila, jud. Hunedoara, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea calității vieții populației din orașul Petrila Etapa I”. Tot de atâtea a fost anulată licitația din cauză că nicio societate nu s-a prezentat la licitații.
4.902.541 de lei este valoarea
contractului, acesta fiind finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional. Blocul de locuințe sociale de pe strada Tudor Vladimirescu are un regim de înălțime P+2E și un număr de 24 de apartamente.
De precizat este că prețurile au fost și actualizate. Primele procedure au avut o valoare de 3.267.073 de lei, acum, contractul a fost actualizat la aproape
5 milioane de lei, însă, nici așa nu au existat oferte.
Monika BACIU